Un şofer la volanul unui BMW, a murit spulberat de un camion

Un şofer în vârstă de 74 de ani, la volanul unui bolid BMW, a produs un accident mortal pe DN 79 Arad – Oradea, după ce nu a dat prioritate de trecere unui camion. Bătrânul de la volanul autoturismului a murit pe loc, iar BMW-u a fost distrus complet în urma impactului deosebit de violent.

Un şofer de 74 de ani, la volanul unui BMW a produs un accident mortal la Arad

Un impact mortal a avut loc între localitățile Șimand și Nădab, iar la locul accidentului s-au deplasat un echipaj de descarcerare SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad și un echipaj medical din substația Chișineu-Criș din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

„Victima a suferit leziuni incompatibile cu viața la nivel cranian. A fost declarat decesul bărbatului de 74 de ani”, au precizat medicii.

UPDATE. Bărbatul care a murit este de vină

Şoferul BMW-ului, bătrânul de 74 de ani, nu a dat prioritate camionului

„În jurul orei 13:15, un bărbat de 74 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe Calea Aradului din localitatea Nădab, iar la intersecția cu DN 79, la kilometrul 34+200 metri, nu a acordat prioritate de trecere unui autocamion în cuplu cu semiremorcă, condus de un bărbat de 34 de ani, din Pilu, care se deplasa dinspre Arad spre Oradea. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 74 ani. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, anunţă şi IPJ Arad.