Un adolescent din Vâlcea s-a înecat la Cervenia, în Teleorman. Venise în vacanţa de vară la rude

Un adolescent de  17 de ani, din judeţul Vâlcea, venit în vacanţă la rude în comuna teleormăneană Cervenia, a murit, marţi, înecat în apele râului Vedea, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman. 

Potrivit sursei citate, tânărul s-ar fi aflat la scăldat în apropierea podului peste râul Vedea dintre localităţile Cervenia şi Smârdioasa, împreună cu câţiva prieteni, care au şi anunţat dispariţia.

După câteva ore de căutări, corpul băiatului a fost găsit şi adus la mal, echipajul medical aflat la faţa locului declarând decesul.

‘Scafandrii teleormăneni, sprijiniţi de colegii de la ISU Giurgiu, au reuşit să-l găsească pe tânăr la o distanţă de circa 20 de metri de pod, într-o groapă de aproximativ 4 metri adâncime’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, maior Gelu Dragomir.
Cazul a fost preluat de poliţişti pentru cercetări.