Tragedie în Neamţ, patru tineri au murit zdrobiţi sub un TIR. Aveau între 18 şi 20 de ani

Groaznic accident de circulaţie, în această dimineaţă, pe raza localității Bistricioara, comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. Patru tineri au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat.

Nenorocirea s-a produs în jurul orei 3:00 – 4:00, pe raza localității Bistricioara, comuna Ceahlău.

Un autoturism în care se aflau cei patru a intrat într-un TIR parcat. În mașină se aflau 3 tineri în vârstă de 20 de ani și un tânăr de 18 ani, toți din comuna Ceahlău, sat Bistricioara.

Victimele au fost scoase din fiarele contorsionate ale mașinii dar, din păcate, a fost declarat decesul pentru toate patru.

Surse citate de presa locală au declarat că la ora accidentului (4 – 4 și 5 minute dimineața), băieții veneau de la o benzinărie din zonă unde stătuseră la un suc.