Tânăr militar mort în Pasul Tihuţa. Motocicleta i-a curmat lui Gabriel viaţa, în drum spre casă

Un tânăr militar din Suceava, de numai 32 de ani, şi-a găsit sfârşitul, seara trecută, într-un groaznic accident pe DN17, în Bistriţa. Gabriel Grigorean s-a răsturnat cu motocicleta în Pasul Tihuţa, după ce a intrat într-o curbă extrem de periculoasă cu viteză.

Accident teribil, seara trecută, pe DN 17, în Pasul Tihuţa ce leagă Ardealul de Bucovina.

Gabriel Grigorean, caporal la unitatea militară din Argestru, judeţul Suceava, de loc din Pojorâta, şi-a pierdut viaţa după ce a pierdut controlul motocicletei într-o curba deosebit de periculoasă spre stânga.

Tânărul era împreună cu alţi patru motociclişti, toţi militari. Se întorceau spre casă, după o excursie în Ardeal. 

Militar mort în Pasul Tihuţa, după ce s-a răsturnat cu motocicleta

Gabriel ar fi intrat cu viteză într-o curbă periculoasă, a acroşat un parapete, s-a răsturnat şi a fost aruncat pe marginea drumului.

Motocicleta a zburat la circa 20 de metri şi a luat foc. Prietenii lui Gabriel au sunat imediat la 112, după ajutor, iar primii care a ajuns la locul accidentului au fost poliţiştii.


„Era în stop cardio-respirator. Atât, avea un pic de puls. I-am efectuat manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURDŢ, a declarat agentul de la IPJ Bistriţa-Năsăud.

Aproape de Gabriel, cei patru prieteni s-au rugat şi au sperat la o minune. 

Salvatorii de la ISU Bistriţa-Năsăud au început pe loc protocolul de resuscitare, dar, din păcate, în ciuda eforturilor depuse, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor astfel că a fost declarat decesul la locul accidentului.

Prietenii lui Gabriel sunt în stare de şoc

Gabriel Grigorean caporal la Unitatea Militară din Argestru, judeţul Suceava, era pasionat de motociclete. Dovadă stau şi nenumăratele fotografii de pe pagina lui de Facebook. 

Prietenii tânărului sunt în stare de şoc şi scriu fără încetare mesaje de condoleanţe.

Trupul neînsufleţit al tânărului militar a fost dus la Medicina Legală pentru necropsie.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.