Suspiciuni de crimă în cazul Danei Leonte, românca dispărută în Spania

Poliția spaniolă ia în calcul și varianta unei crime, în cazul misterioasei dispariții a româncei Dana Leonte, stabilită la Arenas, în Malaga. De mai bine de două săptămâni, nu se mai știe nimic de tânără, care e și mama unui copil.

Potrivit Telecinco, poliția spaniolă analizează urmele unui incendiu care a avut loc în apropiere de casa iubitului româncei. Timp de 7 ore, anchetatorii au cercetat zona.

Sergio, iubitul Danei Leonte, a dezvăluit că a fost audiat de către investigatori, care ar fi făcut presiuni asupra lui, pentru a recunoaște că a comis o crimă.

”M-au ținut până la 4 dimineața într-o cameră și mi-au spus că voi face 20 de ani de închisoare și să mărturisesc că am ucis-o pe Dana”, a spus tânărul.

Dispariția româncei Dana Leonte, în 12 iunie, este un mister total. Românca de 31 de ani și-a lăsat acasă fiica de două luni și nu se mai știe nimic de ea.

Potrivit La Vanguardia, Sergio, iubitul româncei, un spaniol cu care Dana Leonte e împreună de 4 ani, a provocat în trecut probleme în cuplu. Ea chiar ar fi depus plângere pentru rele tratamente.

Conform El Espanol, Sergio susține în schimb că nu are nicio legătură cu dispariția și că, probabil, iubita lui a fugit în România, cu autocarul. Tânărul spune că Dana Leonte ar avea datorii mari, de 14 – 15 mii de Euro, către un bărbat de la care ar fi împrumutat bani. Familia Danei exclude însă varianta că tânăra a venit în România.

”Și-a dorit de mulți ani, atât de mult, să fie mamă, iar acum, când a devenit, e anormal ca ea să plece așa și să lase fetița cu tatăl ei. Mereu era precaută, mereu avea cu ea telefoanele, era foarte prezentă pe rețelele de socializare, iar acum are ambele telefoane închise”, spune familia.

Florin, fratele româncei, și el aflat în Spania, spune că și-a contactat prietenii din România, Germaia și Italia, și nu știu nimic de sora lui.

Românca a lucrat în Malaga, Spania, ca asistentă medicală, timp de câțiva ani, însă, recent și-a deschis un bar. Pentru acest local ar fi împrumutat cei 15 mii de Euro și o mașină de la un vecin. Potrivit El Cierre Digital, vecinul a început, în cele din urmă, să-i ceară înapoi banii, după ce soția sa a aflat de ei și a cerut returnarea lor.