Român se aruncă de pe un pod,in Italia

Un român de 48 de ani, stabilit în Italia, a vrut să-şi pună capăt zilelor, în localitatea Vigonza, şi a fost salvat in extremis graţie intervenţiei prompte a unui cetăţean italian de 30 de ani.

Românul mergea pe bicicletă şi s-a oprit în momentul în care a ajuns pe un pod din localitatea respectivă.

Românul a sărit în râu şi a fost salvat graţie intervenţiei unui italian

Conform Palermo Today, în acel moment, italianul, şofer pe o maşină de tractări auto, a intrat la bănuieli şi a încetinit.

În momentul în care românul a azvârlit cu bicicleta de pământ, italianul a oprit maşina şi a coborât pentru a-l aborda pe român, fiindu-i clar că acesta vrea să recurgă la un gest necugetat.

Italianul a încercat să-l oprească pe român, dar efortul său a fost în zadar. Totuşi, el a reuşit să solicite intervenţia autorităţilor, iar pompierii au ajuns la faţa locului extrem de rapid.

Românul a sărit în râu, a încercat să se prindă de unul dintre stâlpii podului, dar a fost luat de ape.

Pompierii l-au recuperat în stare de inconştienţă, însă întreaga poveste a avut un happy-end, românul revenind la viaţă.

Eroul italian a precizat că „am făcut tot ce mi-a stat în putinţă şi sper să fi fost de folos”.