Primar din Botoşani, prăbuşit la spital după ce asistenta l-a asigurat că e bine

Un primar a murit pe scările unui spital fără medici. S-a întâmplat în judeţul Botoşani, într-o secţie externă a spitalului judeţean. Edilul s-a prăbuşit după ce o asistentă i-a luat glicemia şi l-a trimis acasă. Situaţia absurdă poate face victime în multe localităţi din România, unde au fost desfiinţate spitale şi unde statul nu a pus în loc nici măcar un cabinet medical. La Săveni, în Botoşani, erau doar doi medici. Unul în concediu, celălalt lucrează doar în prima parte a zilei. 

O martoră de la tragedie spune că „aici i s-a făcut o electrocardiogramă, i s-a dat primul ajutor, se simţea mai bine, când a coborât scările, a picat„.

O asistentă i-a luat glicemia, i-a făcut un EKG şi l-a lăsat să plece. În Secţia externă din Săveni a Spitalului de Urgenţă din Botoşani nu era niciun medic de gardă. 

Unitatea are doi doctori pensionari. Unul în concediu, celălalt acasă. Un afiş informează pacienţii că, până pe 10 iulie, camera de gardă e închisă. 

O localnică revoltată spune că „medici nu avem, pediatru nu avem. Vine lumea şi pur şi simplu stă şi se uită pe geam, cu copiii în braţe„. 

Echipajul ambulanţei chemate la 112 să-l ajute pe primar a încercat să-l resusciteze, dar fără succes. Bărbatul a murit la 57 de ani, după un infract nedescoperit. În locul lui putea fi oricine. 

Irimia Gheorghe, viceprimarul comunei Vorniceni: I-au zis că nu are nimic, poate să plece. Poate avea o şansă la viaţă. Este tragic şi trist în acelaşi timp 

Relu Târzioruprimarul oraşului Săveni: Managerul Spitalului Judeţean ar trebui să-şi dea demisia. Medicii puteau fi detaşaţi de la Botoşani la Săveni aşa încât să se asigure gărzile

La Săveni, medicii ar refuza să lucreze pentru că lipsesc dotările din cabinete, iar naveta e grea.

Livia Mihalache, managerul Spitalului de Urgenţă din Botoşani: Au fost mulţi medici de-a lungul timpului care au renunţat din cauza oboselii majore şi a navetei. Am făcut toate demersurile posibile, am scos posturi la concurs 

Viorel Bălan, directorul medical al Spitalului din Botoşani: Haideţi să spunem lucrurilor pe nume, situaţia e dramatică, nu vin medici

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Organizarea activităţii medicale într-un spital ţine de managementul spitalului. Aştept un răspuns de la Direcţia de Sănătate Publică care verifică cum s-au desfăşurat lucrurile

Pentru mii de localnici din Săveni şi pentru alte câteva mii din localităţile vecine, secţia externă este cea mai apropiată unitate medicală care poate trata urgenţele. Botoşani e la 36 de kilometri distanţă.

Situaţia absurdă de la Săveni o întâlnim din păcate în multe zone din ţară. Sunt 500 de sate fără medic de familie în România. Statisticile arată că există un deficit de 13 mii de medici.

Iar în unele spitale, cum este cel din Tulcea, situaţia este atât de gravă încât nu mai pot fi asigurate gărzile pentru că au plecat specialiştii.