Manuela a fost înmormântată cu ritual de nuntă, în satul bunicilor. Tânăra a fost asasinată joi, la Bragadiru

Manuela a fost înmormântată cu ritual de nuntă, în satul bunicilor. Tânăra a fost asasinată joi, la Bragadiru, în propria casă. Fiica cea mare a unui milionar din Olt, fata a fost îngropată în satul natal al tatălui ei.

Manuela Emilia Mustățea, tânăra de 30 ani ucisă joi, 27 iunie 2019, în apartamentul său din Bragadiru, cu zeci de lovituri de cuțit, a fost înmormântată astăzi în localitatea Mihăești, de unde este originar tatăl fetei, un mare fermier din zonă.

Trupul neînsuflețit al tinerei a fost adus în satul bunicilor săi din Olt şi înainte de slujba de înmormântare a fost organizat un ritual de nuntă obişnuit în zonă. Manuela a fost înmormântată în rochie de mireasă, iar o tânără în haine cernite, dar purtând pe cap un voal de mireasă, a mers la udat, un obicei de nuntă important în Oltenia. De asemena, tinerii satului au împodobit un brad de nuntă.

Sute de oameni au luat parte la înmormântarea tinerei care a fost fiica cea mare a lui Gelu Mustăţea, un mare fermier din zonă, milionar.

Manuela Emilia Mustățea (30 ani) a fost ucisă joi, 27 iunie 2019, în Bragadiru, în locuința sa, de un bărbat în vârstă de 26 ani, șomer, fără antecedente penale.

După comiterea crimei în scop de jaf, acesta a fugit, fiind descoperit de anchetatori și reținut după 24 ore, în stațiunea Mamaia.

Tânărul ar fi pus la cale jaful împreună cu un prieten de-al său, un tânăr de 23 ani, care în acea zi a plecat să-I plimbe tinerei câinele. La întoarcere a găsit-o pe fată într-o baltă de sânge, anunțând poliția. Deși anchetatorii l-au bănuit din primul moment, inițial nu a putut fi reținut, din lipsă de probe, în cele din urmă, sâmbătă la prânz, fiind și acesta arestat pentru complicitate la crimă.