Mama din Argeş care şi-a salvat singură fiica din mâinile proxeneţilor, dezvăluiri tulburătoare

O mamă din Argeş şi-a salvat fiica din mâinile proxeneţilor după un an în care, singură, a făcut anchetă şi a cerut ajutorul poliţiştilor degeaba. Racolată din şcoala generală, copila de 15 ani a fost drogată şi vândută. Procurorii au descins în casele traficanţilor de carne vie abia astăzi, la mai bine de o lună după cazul de la Caracal. Chiar mama fetei şi-a spus povestea în oraşul ororilor, sperând că, aşa, autorităţile o vor lua în seamă.

Mama fetei: Poate eu nu mai pot să-mi salvez copilul, dar poate mai sunt alţi părinţi care ar putea să-i salveze dacă s-ar face ceva. Poliţiştii o cataloghează pe fata noastră ca o femeie uşoară

Era strigătul de ajutor al unei mame din Câmpulung care, de anul trecut, încerca să-şi salveze fiica de 15 ani din mâinile proxeneţilor. După ce autorităţile au început să investigheze cazul Caracal, femeia a mers în oraşul ororilor pentru a-şi spune povestea. Într-o mărturie dramatică, a rugat autorităţile să-i aresteze şi pe traficanţii fiicei sale. 

Mama fetei: Am depus nenumărate declaraţii. Avem trei plângeri la DIICOT Piteşti, la BCCO pentru trafic de persoane şi prostituţie, nu am primit niciun răspuns

Abia astăzi, la o lună de la apelul disperat al mamei, mascaţii au descins în forţă la nouă adrese din Câmpulung. Şi au ridicat opt persoane bănuite de trafic de minori. În plasa lor căzuse şi copila de 15 ani. 

Mama fetei: Totul s-a întâmplat după cazul Caracal. De aia, pentru noi, Alexandra va rămâne un erou, pentru că datorită ei oamenii legii au salvat poate sute de fete şi poate salvează în continuare

Ofiţer BCCO: S-a stabilit faptul că, începând cu anul 2018, mai multe persoane de pe raza municipiului Câmpulung au exploatat tinere minore, prin obligarea la practicarea prostituţiei 

Fetiţa, olimpică la franceză, fusese racolată din şcoala generală prin metoda „lover-boy”. Proxeneţii o drogau, o băteau şi o violau, spun părinţii, care timp de un an au încercat singuri s-o salveze. 

Mama fetei: De fiecare dată am găsit-o drogată, murdară, pe unde a fost târâtă, ascunsă şi dată la clienţi. Avem analize medicale care dovedesc că copilul a fost drogat

Tatăl fetei: Poliţia Câmpulung, în primă fază, nu a făcut nimic, absolut nimic. Au ridicat-o inclusiv de la aceşti proxeneţi şi traficanţi de droguri şi nu au vrut să ia probe de pe fiica noastră. Chiar ne îndemnau să o luăm acasă, să o curăţăm, ca să dispară probele

Poliţia Câmpulung spune că a primit şapte sesizări din partea familiei şi că fata a fost recuperată de către agenţi. Dosarul a fost trimis apoi la DIICOT Argeş. În urma percheziţiilor de astăzi, 33 de persoane, printre care şi martori, au ajuns la audieri.