Execuţia românului din Costa Rica, pregătită mai mult de trei luni

Execuţia românului din Costa Rica a fost pregătită în detaliu cel puţin trei luni. Ca să poată acţiona nestingheriţi, asasinii au alertat poliţia că are loc un jaf în partea opusă a oraşului. Voiau să se asigure, astfel, că îşi pot duce la îndeplinire misiunea pe care au ratat-o în iunie.

Atunci, Ionuţ George Otelac a fost împuşcat, dar a scăpat cu viaţă. Anchetatorii au lansat şi o a doua ipoteză. O crimă pasională. Tânăra fotomodel, care l-a apărat cu propriul trup, era de curând iubita lui.

Pe 22 iunie, George Otelac a trăit acelaşi scenariu. Doi oameni înarmaţi l-au ajuns din urmă, în trafic, şi şi-au descărcat armele în direcţia lui. Sunetul unor sirene care se apropiau i-a pus, atunci, pe fugă pe atacatori, înainte de a-şi doborî ţinta. 

Walter Espinoza, procuror: Cu trei luni în urmă, bărbatul a fost victima unei tentative de omor prin împuşcare. În urma incidentului a fost rănit la un picior 

De data asta, asasinii nu au mai greşit. Surse apropiate anchetei vorbesc despre o diversiune. Poliţiştii au fost trimişi la o bancă din partea opusă a oraşului, unde ar fi trebuit să oprească un jaf, astfel că şoseaua nu era aglomerată, iar criminalii care au pus forţele de ordine pe o pistă falsă au putut acţiona nestingheriţi.

Opt gloanţe l-au străpuns pe Ionuţ-George Otelac, semn clar pentru anchetatori că el a fost ţinta principală a celor doi asasini deghizaţi în curieri. 

Iubita românului, un model în vârstă de 25 de ani, a fost victimă colaterală. A încercat să îl protejeze cu propriul corp şi a primit două gloanţe. 

Sunt investigate acum două ipoteze. Asasinare la comandă, ca-n filmele cu mafia, sau crimă pasională. Tocmai povestea de iubire pe care o trăiau cei doi ar putea susţine a doua teorie. 

Walter Espinoza, procuror: Este o ipoteză, mai ales după analiza vieţii victimei de sex masculin, care de curând a pus capăt unei relaţii. Cele două victime trăiau împreună, formau un cuplu, iar asta este o posibilitate. Analiza preliminară a rănilor femeii pare să indice că a fost rănită de gloanţele trase în direcţia şoferului maşinii şi indică, într-o oarecare măsură, că a încercat să îl protejeze

Raquel Gamboa Mora avea 25 de ani şi era una dintre cele mai cunoscute femei din Costa Rica. Model, cu apariţii numeroase în reviste de fitness, dar şi pe podiumurile de modă, tânăra nu ascundea că este îndrăgostită. 

Când iubeşti, totul este mai frumos” – este ultimul mesaj lăsat pe o pagină de socializare. Este neclar dacă tânăra ştia, însă, de problemele cu legea ale românului. 

Pe 11 februarie 2001 a fost arestat pentru trafic internaţional de droguri. Metoda folosită atunci i-a surprins şi pe agenţii antidrog. Traficanţii diluau cocaina în alcool şi o îmbuteliau în sticle de vin pe care apoi le transportau în Statele Unite, Olanda şi Suedia.

Românul avea un fiu minor şi, recent, a depus o cerere de rezidenţă pentru reîntregirea familiei, în ţara din America Centrală.