Cine e Darius Bala, adolescentul mort căruia George Puşcaş i-a dedicat golul cu Malta

Darius Bala e adolescentul mort căruia George Puşcaş i-a dedicat golul cu Malta. Victimă a unui accident rutier, Darius a murit la spital. Avea doar 18 ani şi era fan al atacantului echipei naţionale.

George Puşcaş a făcut un gest emoţionant, duminică seara, la Ploieşti, după ce a marcat singurul gol al partidei dintre România şi Malta, din preliminariile Euro 2020. Puşcaş a luat de la coechipierii de pe bancă un tricou şi l-a arătat camerelor de luat vederi. Tricoul alb era imprimat cu fotografia lui Darius Bala, tânărul orădean care a murit la doar 18 ani, în urma unui accident rutier petrecut pe centura Oradiei.

Pe tricou fusese scris mesajul: „Odihneşte-te în pace, Darius Bala!”. 

Tânărul Darius Bala, elev la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, s-a stins din viaţă vineri seara într-o clinică din Timişoara, după aproape două luni de chinuri şi intervenţii chirurgicale. Pe 13 iulie, după ce n-a adaptat viteza la condiţiile de drum, Darius, aflat la volanul unui Mercedes, a izbit un parapet metalic şi un stâlp de pe marginea centurii Oradiei.

Maşina lui a fost făcută zob, iar băiatul s-a ales cu leziuni grave. El a suferit două intervenţii chirurgicale şi a avut nevoie de numeroase transfuzii de sânge. Medicii n-au reuşit, însă, să-l salveze. 

Darius Bala era un mare fan al sportului, şi al fotbalului în special. De altfel, pe profilul său de Facebook, tânărul orădean îşi postase la „fotografia de copertă” o imagine cu George Puşcaş şi portarul Ionuţ Radu, doi dintre liderii Naţionalei U21 a României, scrie Bihoreanul.