Surpriza Margaritei

După ce a primit o palmă zdravănă de la soacră-sa, chiar în fața invitaților, Margarita a simțit cum i se urcă sângele în cap. Nici nu apucase să deschidă gura, că Zinaida Pavlovna deja începea cu tonul ăla al ei superior:

— Ce-i cu masa asta? Ai decorat cu ochii închiși? Ce, ai uitat cum arată o aniversare decentă?

Toți invitații rămăseseră cu furculițele în aer. Unii se uitau jenat în farfurii, alții schimbau priviri ca la telenovele. Iar Elena, fosta noră preferată, se prefăcea că analizează salata „mimoza” cu un aer de critic culinar ratat:

— Ce-i cu gemul ăsta, bleah?! — a zis ea, strâmbând din nas și fluturând o unghie roz-bombon deasupra platoului.

Margarita simțea cum explodează. Obrajii i se înroșiseră ca focul și inima îi bătea în gât. Era gata să izbucnească, când dintr-odată s-a auzit soneria.

Nicolae, bărbatul ei, s-a dus imediat să deschidă. În ușă, un curier tânăr, cu un zâmbet larg:

— Colet pentru doamna Margarita Ivanovna!

— Ah, da, lasă-l acolo. Mulțumesc! — a zis ea scurt.

Toți ochii s-au întors spre pachetul maro. Margarita, fără să mai zică nimic, s-a dus direct spre dulap. A început să scoată una câte una niște cutii prăfuite, pe care le-a pus în mijlocul sufrageriei.

— Ce faci, femeie?! — a țipat Zinaida, în timp ce lumea începea să se ridice curioasă de la masă.

— Dacă tot nu e bun nimic din ce-am făcut, atunci hai să vedem ce „se servește” la oamenii decenți, zise Margarita ironic.

A deschis prima cutie. În ea, un teanc de scrisori și poze vechi. A doua — niște reviste vechi de modă sovietică și o broșă aurie, cam ruginită. În a treia… s-a lăsat tăcerea.

Era un album foto cu coperta uzată. Pe prima pagină, o poză cu Nicolae, foarte tânăr, ținând de mână o fată blondă, care sigur nu era Margarita. Pe următoarea, aceeași fată… în brațele unui bărbat căsătorit. Zinaida Pavlovna.

— Ce-i asta?! — a strigat Elena, uitându-se la poză.

— Păi… — a început Zinaida, pierzând culoarea din obraji. — Asta e… nu e ce credeți…

— A, nu? — a zis Margarita, calmă deodată. — Uite și scrisoarea ta, Zinaida. Trimiteai bani în secret amantei fiului tău ca să-l despartă de mine, doar că nu ți-a ieșit.

Oaspeții murmurau. Nicolae se uita de la mamă la soție, ca la un meci de box.

— Și dacă tot ai aruncat salatele mele la gunoi, zise Margarita, hai să-ți arăt ce e „mimoza” adevărată. Ai făcut-o tu? Da, dar după rețeta mea, din caietul pe care ți l-am dat acum doi ani.

— Aoleu… — a zis cineva în șoaptă.

— Și știi ce? Gata! Ajunge! Nu mai stau aici să fiu bătută și umilită în casa mea. Ieșiți toți afară, să mergeți la restaurant, cum voiați! Dar să știți că, la cât v-ați purtat azi, meritați doar fast-food de la colț!

A deschis ușa larg și s-a întors spre dulap, calmă.

— Dar Margarita… — a bâiguit Nicolae.

— Și tu să pleci. Și să te gândești bine: vrei o mamă manipulatoare sau o soție care știe să gătească o „mimoza” care rupe?

A rămas doar ea în sufragerie. Cu salata ei „mimoza” și o liniște care, în sfârșit, avea gust

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.