Jack simțea cum i se îngheța sângele în vene. Lăsă cuțitul în teaca lui și, cu o mișcare rapidă, se întoarse, încercând să rămână calm. Ochii săi căutau în întunericul pădurii, dar nu vedea nimic. Totul părea liniștit.

Lupoaica, însă, se ridicase acum pe picioarele ei tremurânde, iar ochii i se făcuseră mari și strălucitori, ca niște două focuri de artificii, gata să explodeze. Părea că știa ceva ce Jack nu înțelegea încă.

În aer plutea o senzație de tensiune. Jack își strânse pumnii, simțind cum ceva nevăzut îl observa din umbre. Aerul înghețat pătrundea până în oasele lui, iar frica începea să-l cuprindă. Era un vânător, dar nu se simțea pregătit pentru ce avea să urmeze.

Apoi, o umbră apărută brusc din pădure, un corp înalt și subțire, cu o capul acoperit de o glugă neagră. Jack nu apucă să spună nimic, căci figura își ridică brațul și, dintr-o mișcare rapidă, o suliță zbură în aer și se înfipse în trunchiul unui copac, la doar câțiva centimetri de capul lui Jack.

— Nu te mișca! – răsuni o voce joasă și aspră, dar totodată calmă.

Jack simțea cum fiecare mușchi al corpului său se încordează. Aflase de legendele despre vânătorii din pădurile de la marginea lumii civilizate, dar niciodată nu crezuse că ar putea să le întâlnească în carne și oase.

Fără să se întoarcă, figura misterioasă dădu câțiva pași înainte. Lupoaica, care părea acum mult mai puternică, dădu un mic colț de pas înainte, ca și cum ar fi protejat ceva mult mai prețios decât viața ei. Ochii ei ardeau cu o intensitate aproape umană.

— De ce ai ajuns aici, vânătorule? – întrebă figura misterioasă, cu o voce calmă dar neiertătoare.

Jack se uită la lupoaică, care părea să-l privească cu o înțelegere ciudată. El era vânător, dar ce vâna, cu adevărat?

— Am venit să o ajut pe aceasta. – spuse Jack, cu o voce fermă, dar cu gândul la ceea ce ar putea să urmeze.

Figura misterioasă ridică o sprânceană și, cu o mișcare lentă, își scoase gluga. În fața lui Jack apăru o femeie tânără, cu părul negru ca abanosul și ochii verzi, aprinși de o lumină neobișnuită. În jurul ei, un fel de aură nevăzută pulsa.

— Ajutor? – râse ea, dar râsul ei nu avea nimic dintr-o glumă. – Îți place să te amesteci în lucruri care nu te privesc, nu-i așa?

Jack simțea că se afla la o răscruce. Aceasta nu era o femeie obișnuită, iar lupoaica nu era doar un animal sălbatic, ci parcă și o gardiană a unui secret mult mai mare decât ar fi putut înțelege. Ce se ascundea în pădurea aceasta? De ce se uitau la el așa?

Femeia ridică o mână spre lupoaică, iar aceasta se liniști, așezându-se la picioarele ei.

— Știi tu ceva despre ceea ce se află în pădure, nu-i așa? – întreabă Jack, simțind cum frica și curiozitatea îi amestecă gândurile.

Femeia îl privi în ochi, tăcerea dintre ei părea că se întindea la nesfârșit. În cele din urmă, spuse:

— Dacă vrei să afli adevărul, vânătorule, trebuie să-ți asumi riscurile. Această pădure este mai mult decât pare. Nu este locul în care orice ființă vie ar trebui să rătăcească.

Înainte să apuce să întrebe mai multe, femeia făcu un pas înainte și îi întinse mâna.

— Vrei să înveți ce se ascunde aici?

Jack privi mâna ei, și în acel moment, o senzație ciudată îl cuprinse. Dacă accepta, ar putea dezvălui un adevăr mult mai înfricoșător decât orice vânătoare ar fi putut să-și imagineze. Dar dacă refuza, ar însemna că va rămâne pentru totdeauna un vânător fără răspunsuri.

Își luă o respirație adâncă și, cu un sentiment de neliniște, puse mâna în a ei.

— Da, vreau să aflu.

În acel moment, pădurea părea că respiră cu el, și el știa că drumul pe care l-a ales îl va duce în adâncurile unei lumi pe care nu o înțelegea încă.

Și astfel, Jack pășea în necunoscut…