Cătălin Scărlătescu a ajuns de la cuțite la bisturiu. Ce intervenție și-a făcut și care e starea lui
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Cătălin Scărlătescu a vizitat clinica medicului Elena Martin, pentru o nouă îmbunătățire asupra fizicului său.
De data aceasta, o intervenție estetică la nivelul feței, mai precis, la ochi.
Estetic, îl deranja foarte tare lascitatea pleoapei superioare, iar specialistul i-a recomandat, în urma controlului, o operație de blefaroplastie.
Toată procedura a durat o oră, s-a realizat cu anestezie locală, apoi i s-a îndepărtat cu ajutorul bisturiului pielea în exces.
Vindecarea s-a realizat după o săptămână, iar rezultatele se pot vedea imediat, astfel că celebrul bucătar de la Antena 1 are acum un aspect vizibil întinerit și parcă și-a șters cel puțin 10 ani de pe chip.
O astfel de intervenție costă aproximativ 1.000 de euro, dar se pare că merită investiția.
În trecut, chef Cătălin Scărlătescu ajunsese la 130 de kilograme.
Chiar el spunea că e cu un picior în groapă, din cauza greutății.
După ce a slăbit impresionant și colegii lui l-au revăzut au avut un real șoc. Slăbise peste 45 de kilograme și arăta cu totul altfel.
El a reușit să nu se îngrașe la loc, iar acum se menține la o greutate stabilă.