Cum a reacționat Delia după ce a auzit declarațiile lui Călin Georgescu despre rolul femeii. Artista
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Artista Delia a stârnit un val de reacții în mediul online după ce a criticat declarațiile făcute de candidatul la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, despre rolul femeilor în societate. Afirmațiile acestuia, considerate de mulți ca fiind misogine, au provocat reacții din partea mai multor personalități publice, iar Delia nu s-a ferit să își exprime opinia.
În timpul unui podcast, Călin Georgescu a afirmat că „femeia are un alt rol în societate, nu de președinte” și că feminitatea ar fi diferită de feminism, considerând că ultimele influențe occidentale au „distrus puterea femeii”. Aceste declarații, împreună cu altele legate de subiecte controversate, au stârnit reacții puternice în spațiul public.
Delia, cunoscută pentru atitudinea sa vocală în privința drepturilor și egalității de gen, a reacționat pe contul său de Instagram. Artista a distribuit un fragment video cu declarațiile candidatului, ironizând afirmațiile acestuia:„Mor, băă..! Femeia e doar ca să facă copii… Atât tre să facă. Nimic altceva. Știați? Ea nu rezistă… la stres și nu poate prea multe… săraca. Ea are alt ‘rol’,” a scris Delia într-o postare.
Ulterior, Delia a publicat un videoclip filmat în timp ce alerga în parc, prin care a transmis un mesaj puternic celor peste două milioane de urmăritori ai săi:„Orice poate să facă un bărbat, poate să facă și o femeie. Femeile pot fi piloți, șoferi, profesori, medici, alpiniști, sportivi. Ele pot participa la maratoane sau chiar cuceri Everestul. Femeia nu e doar un bun folosit pentru a aduce viață. Nu e doar un incubator ambulant. Nu e doar atât. O femeie poate să facă orice își dorește,” a declarat artista, subliniind egalitatea de șanse între bărbați și femei.
Delia a punctat, de asemenea, că diferențele fizice dintre bărbați și femei, precum musculatura sau nivelul de testosteron, nu ar trebui să fie folosite pentru a limita aspirațiile femeilor. „Nu vorbim despre mușchi, ci despre capacitățile intelectuale. Depinde de la caz la caz, dar posibilitățile sunt aceleași,” a adăugat artista, încurajând femeile să își urmeze visurile indiferent de stereotipurile din societate.
Mesajul Deliei a fost primit cu entuziasm de comunitatea sa online, mulți dintre fani lăudând-o pentru curajul de a vorbi deschis despre un subiect sensibil. Postările ei au fost distribuite masiv, iar discuțiile generate au adus în prim-plan nevoia de a susține egalitatea de gen în toate domeniile.