Gabriela Cristea n-a mai putut și a răbufnit! Prezentatoarea de televiziune și-a luat o mică pauză pentru a citi comentariile și mesajele pe care le primește pe rețelele de socializare și a rămas crucită. Mulți au fost cei care au criticat-o atât pe ea, cât și pe Tavi Clonda, din varii motive. Vedeta TV a ținut să le dea replică tuturor și să le închidă gura răutăcioșilor. Ce a scos-o, de fapt, din sărite? De data asta nu s-a mai abținut!

Gabriela Cristea și Tavi Clonda s-au bucurat de o vacanță de vis la Paris, însă n-au scăpat de gurile rele nici acolo. Prezentatoarea de televiziune nu i-a băgat în seamă pe internauții care au criticat-o aspru cât timp era în vacanță, însă lucrurile s-au schimbat când a ajuns acasă. Și-a luat o pauză și a început să citească comentariile oamenilor și mesajele pline de venin din partea unora. Nu s-a mai putut abține și a ținut neapărat să le dea replica, atunci când a văzut cât de tare sunt trași la răspundere și jigniți din motive absurde.

„M-am uitat, de exemplu peste comentariile pe care le-ați avut la plecarea noastră la Paris. M-am uitat după aceea la comentariile pe care le-ați făcut vis-a-vis de faptul că s-au întors fetele mele acasă. Am avut un pic de timp să mă uit peste comentarii si cele mai multe comentarii sunt foarte frumoase și vă mulțumim frumos pentru ele. Dar sunt și destul de multe comentarii în care oameni frustrați își varsă veninul pe conturile noastre de socializare.

Și voiam să vă spun, dragilor că nu este firesc să faceți așa. Și acum sunt blândă și delicată, dar credeți-mă că nu-mi pică deloc bine să văd oameni că vorbesc absolut aiurea și că spun lucruri care nu sunt adevărate sau care n-au nicio legătură cu realitatea sau când suntem luați așa în bășcălie, doar pentru că suntem persoane publice.

Să știți că persoană publică nu înseamnă un perete unde voi să aruncați cu mizerie. Nu, nu înseamnă asta. Sau să ridicați pietre și să aruncați cu pietre în noi. Înseamnă că și noi suntem oameni și noi avem sentimente și noi avem copii și nu avem nevoie de validare, că nu asta e ideea, că o să vină unii și o să spună: “Ai nevoie să fii ridicată în slăvi?” Nu, nu. Am nevoie doar ca oamenii care mă înconjoară să fie de bun simț și civilizați, să-ți spună cineva răutăți gratuite, nu înseamnă că nu mă validează.

Înseamnă doar că omul ăla este super frustrat și că își varsă veninul absolut gratuit pe contul meu de socializare. Și mai mult decât atât, dacă suntem persoane publice, nu înseamnă că suntem perfecți. (…)”, a spus Gabriela Cristea, într-un clip postat pe internet.

Gabriela Cristea răbufnește după criticile primite de Tavi Clonda

Și asta nu e tot! Gabriela Cristea s-a enervat teribil pentru că soțul ei a fost jignit aspru. Tavi Clonda ar fi fost făcut „șomer”, deși el are o carieră în muzică și nu numai. Mai mult, vedeta a citit mesaje în care i se spunea că soțul ei stă pe „spinarea ei”, lucru total neadevărat în opinia moderatoarei.

„Voi știți cât muncesc eu sau cât muncește bărbatul meu? Că tot ziceți că el este șomer și stă pe spinarea mea. Habar n-aveți de voi că amândoi muncim și alergăm în toate părțile de ne găsesc toate cele. Dar acum nu trebuie să vă spunem vouă care sunt contractele noastre, care sunt muncile noastre până la capăt. Mai sunt și unele confidențiale despre care nu putem să vorbim.

Nu putem să ne expunem viața 100%. Voi credeți că tot ceea ce punem noi pe conturile de socializare este viața noastră 100%? Nu, mai păstrăm și pentru noi. Mai avem și bucuriile noastre și tristețile noastre pe care nu le încărcăm de fiecare dată pe conturile de socializare.”, a continuat vedeta.

Gabriela Cristea îi trage la răspundere pe cei care o jignesc pe internet

Vedeta de televiziune a recunoscut că nu poate să-și expună toată viața personală pe internet, căci trebuie să mai aibă timp și pentru ea. Chiar și dacă postează o mare parte din activitățile ei, Gabriela Cristea susține că nu-i dă dreptul nimănui să o jignească gratuit.

“Nu toată viața noastră e expusă acolo. Și mai sunt deșteptele care spun: “Dacă te filmezi, asumă-ți!” Să-mi asum că ce? Că vin mitocani, nesimţiţi şi frustraţi care spun vorbe care n-au nicio legătură cu realitatea? Vreau să vă atrag atenţia vouă, celor care faceţi chestia asta, gândiţi-vă aşa şi o să vă învăţ ca pe copiii mei. În momentul în care spui ceva cuiva, gândeşte-te că aceleași vorbe ar putea să se întoarcă către tine. Sunteţi dispuşi să le acceptaţi? Sunteţi dispuşi să le să trăiți și să le simțiți fără să aveți niciun fel de reacție?

Vă întreb așa ca între prieteni. E ca și cum mi-ați călca pragul casei și ați începe să comentați: “A, aici nu e bine….” Dar cine sunteți voi pe banii noștri și pe munca noastră să vă permiteți să ne faceți în toate felurile? Şi să ne luaţi la mişto. Bineînţeles că îi blochez (n.r pe utilizatori), dar mai vin şi alţii, că, sunt mulţi frustrați în lumea asta. Vreau să vă spun că mai sunt unii care spun apăreţi peste tot, dar nu vă oprește nimeni să opriţi această apariţie a noastră. Facebook-ul, de exemplu, îţi oferă două butoane, în funcţie de ce vrei tu.

Iți spun, blochează-l pe acest utilizator pentru o perioadă și îți amintesc eu mai târziu, adică eu Facebook-ul, să-l deblochezi dacă nu ai chef să-l mai vezi o lună de zile, trei luni, un an. Sau blochează-l de tot. Există și butonul de blochează-l de tot și niciodată nu vor mai veni imagini de la noi. Hai să ne vedem fiecare lungul nasului, nu te mai împiedica de mine, du-te pe alte conturi unde vibrezi împreună cu oamenii ăia și unde vă validați unii pe alții.”, a mai spus prezentatoarea de televiziune.