După alegerile europarlamentare din această vară, Diana Șoșoacă, surprinzător, prindea un loc în Parlamentul European. Dar, nici bine nu a ajuns acolo, că a fost dată afară din Parlamentul European, după ce a intrat cu botniță în plen.

La alegerile din luna iunie, pe atunci senatorul independent de Iași Diana Șoșoacă candida la unul din fotoliile eurparlamentare. Surprinzător, aceasta avea să și câștige procentele necesare de a pleca la Bruxelles, astfel că partidul de extremă-dreapta SOS România, a ajuns în Parlamentul European.

Ba mai mult, conform reprezentantei sale, Diana Șoșoacă, formațiunea înființată în urmă cu doar trei ani se aliniază grupului de extremă-dreapta al UE Identitate și Democrație (ID).Dar, nici bine nu a ajuns în scaunul de europarlamentar, că a și generat primele scandaluri în plenul european. Primul a fost pe fondul unui vot important, cel de a alege viitorul președinte al PE, dar și cel din cursul acestei zile, scandal în care Diana Șoșoacă a decis să meargă în parlament la fel ca în România, purtând o botniță.

După cum este deja cunoscut, fostul senator a avut extrem de multe ieșiri din peisaj pe perioada activității sale parlamentare din România, și se pare că a decis să și-o continue și în cadrul plenului european.

Astfel că recenta sa apariție de azi a generat un adevărat scandal, iar conducerea PE a luat decizia ca Diana Șoșoacă să fie dată afară din Parlamentul European, după ce a intrat cu botniță.

Deși i s-ar fi atras atenția asupra acestei situații, aceasta a fost auzită strigând că „E permis să fac tot ce vreau”, deși unul din angajații PE i-ar fi atras atenția, spunându-i că „Nu, nu este permis. Avem reguli, îmi pare rău!”.

Deși există reguli de conduită aici, altele decât cele din parlamentul românesc, Diana Șoșoacă și-a continuat circul, iar în imaginile apărute în spațiul public se poatre vedea cum europarlamentarul țipă în plenul PE: „Ați omorât oameni!”:

„Am dreptul să vorbesc. Am fost votată de români. Ați omorât oameni în România!Acesta este sacul pentru oameni morți. E proprietatea mea.

Ați omorât oameni, în pandemie! E sacul meu! Nu mă atinge! Libertatea de exprimare! Mesaj din România: Luați-vă mâinile de pe România! Rușine să vă fie!”, a mai strigat Diana Șoșoacă.