De Ce Este Fuego Singur
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Fuego a avut o relaţie foarte frumoasă şi solidă cu o tânără pe nume Ana.
Cei doi se iubeau şi se vedeau împreună pentru tot restul vieţii, astfel că se gândeau şi la nuntă. Şi nu doar la nuntă, ci voiau să devină chiar şi părinţi.
Ana a şi fost, de altfel, însărcinată de două ori, dar din păcate a pierdut ambele sarcini. Iubita lui Fuego a făcut chiar şi tratament la vremea respectivă, totul pentru a-i îndeplini dorinţa cea mare iubitului ei.
Din păcate, durerea prin care au trecut după pierderea sarcinilor i-a făcut ca lucrurile să se răcească între ei şi chiar să o ia pe drumuri separateLa vremea respectivă, potrivit infomaţiilor din presă, Fuego spunea că iubita lui a renunţat să mai facă tratament pentru a încerca în continuare să devină mamă.
„Relația mea cu Ana Maria nu mai există. Ana nu mai face nici tratament cu antibiotice și injectabile pentru a rămâne însărcinată, s-a terminat totul. Relația noastră s-a încheiat de curând, dar noi am rămas buni prieteni”, spunea Fuego la vremea respectivă.
Au fost momente grele, însă cu credinţă şi ambiţie, Fuego a trecut peste tot. Și-a văzut de cariera lui şi este mai împlinit profesional ca niciodată. De cealaltă parte, fosta iubită, Ana, a lucrat ca șefă de cabinet a prefectului de Olt, însă a renunţat din cauză că nu avea studiile necesare, iar apoi s-a angajat în cadrul unei companii.