Un român din Italia a murit la dentist, sub privirile neputincioase ale fiului său

Un român din Italia a murit la dentist, sub privirile neputincioase ale fiului său, în timp medicul se pregătea să-l poftească pe scaun, pentru o extracţie de măsea.Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, s-a prăbuşit fulgerător de pe scaun, iar toate eforturile de resuscitare au rămas fără rezultat.

Român mort la dentist, în Italia

Românul, în vârstă de 45 de ani, a mers la dentist însoţit de fiul său, la o clinică din Corso De Gaperi, pentru că i-ar fi fost puţin frică de intervenţia stomatologică.

La un moment dat, când medicul se pregătea să-l primească, bărbatul s-a prăbuşit fără suflare de pe scaun, iar toate manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat.

Românul, precizează codibiella.it, ar fi suferit un infarct, însă poliţiştii sosiţi la faţa locului au dispus efectuarea unei necropsii, pentru a stabili oficial cauza decesului.