Ultimul mesaj al unei tinere care a murit în tragedia aviatică din Etiopia, cu 157 de victime

Ultimul mesaj al unei tinere activiste din Canada, care a murit în tragedia aviatică din Etiopia, a fost făcut public de presa din ţara sa. Danielle Moore se bucura nespus că va lua avionul pentru a merge la o întâlnire ONU, la care fusese selectată.

Danielle Moore, 24 de ani, e una dintre cele 18 victime din Canada care au pierit în urma prăbuşirii avionului din Etiopia.

Tânăra, originară din Toronto, era activistă, implicată în multe acţiuni caritabile. Fusese selectată de ONU pentru a participa la o conferinţă pe teme de mediu, programată să aibă loc în Kenya, la Nairobi.

Pentru această reuniune, Danielle Moore avea biletul de avion pentru zborul 302 al companiei Ethiopian Airlines, de la Addis Abeba la Nairobi. 

Ultimul mesaj al tinerei

Cu doar câteva ore înaintea tragediei, tânăra postase pe Twitter un ultim mesaj în care îşi arăta bucuria că se află printre cei selectaţi să participe la conferinţă.

„Sunt aşa de fericită să vă împărtăşesc că am fost selectată şi sunt în prezent în drum către reuniunea pe teme de mediu a ONU, în Nairobi, în Kenya. Abia aştept să vă spun ce am învăţat acolo”, a scris tânăra.

Potrivit postului canadian CBC, tatăl fetei i-a confirmat moartea într-un apel, dar a închis rapid telefonul, spunând că familia este prea afectată de pierderea fiicei pentru a mai putea vorbi.

La doar 6 minute după decolarea din Addis Abeba, avionul în care se afla canadianca de 24 de ani s-a prăbuşit. 157 de oameni au murit în tragedie.