Tânără profesoară, ucisă și batjocorită . Călătorise 500 de kilometri pentru prima ei slujbă

Moartea unei profesoare de 26 de ani din Spania, care a călătorit peste 500 de kilometri pentru prima ei slujbă, a stârnit un val de furie în întreaga țară. E doar ultimul caz dintr-o serie mai lungă, în care femei au fost supuse abuzurilor sau chiar ucise.

Trupul Laurei Luelmo a fost găsit fără haine lângă satul El Campillo din sudul Spaniei, după cinci zile de căutări, la care au participat peste 200 de polițiști și voluntari.

Potrivit BBC, anchetatorii au descoperit că avea urme de violență sexuală și vânătăi pe gât, semn că femeia a încercat să se apere și a fost sufocată. Tânăra profesoară nu mai răspundea la telefon și nu s-a mai prezentat la gimnaziul în care preda de pe 3 decembrie, iar agenții au descoperit că din casa ei lipseau doar telefonul și echipamentul sportiv, semn că ieșise la alergat. 

Violenţa asupra femeilor, o problemă majoră în Spania

Cazul a devenit de notorietate în Spania, iar militanții pentru egalitatea în drepturi susțin că violența împotriva femeilor este încă îndrădăcinată în societatea din Peninsula Iberică.

Cu câteva luni în urmă, cinci bărbați, supranumiți „haita de lupi”, au fost acuzați că au violat o femeie de doar 18 ani, în timpul festivalului din Pamplona. Însă judecătorii i-au achitat pentru infracțiunea de viol, condamnându-i doar pentru abuz sexual, pe motiv că femeia nu a fost asaltată, deoarece nu a fost folosită intimidarea sau violența. 

Sentința a dat naștere la un val de proteste și dezbateri în întreaga țară privind legislația și violența în general.

În ultimele zile mii de utilizatori de Twitter au distribuit o imagine realizată de Laura Luemo, cu ocazia zilei de 8 martie, sub hashtag-ul „LauraSomosTodas” (Cu toții suntem Laura). 

Fugi fără frică și nu fugi de frică„, au scris mai mulți internauți. Alții au distribuit o altă fotografie, postată și de Laura în 2015, cu mesajul” Ei te învață să nu mergi singură în locuri întunecate în loc să învețe monștrii să nu mai fie monștri. ASTA e problema”.

Școli din întreaga Spanie au ținut un minut de reculegere în memoria profesoarei, în timp ce persoane au protestat împotriva violenței asupra femeilor.

Doar în 2017, magistrații din Peninsula Iberică au primit peste 166.000 de plângeri de violență asupra persoanelor de sex feminin, o creștere de 16.4% față de anul precedent.

Femeile trebuie să plătească un preț cumplit și mult prea mare pentru libertatea și securitatea noastră„, a a declarat Carmen Calvo, Ministrul Egalității și vice prim-ministru în cabinetul spaniol.