Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu au fost desemnaţi gimnaştii anului

0
129

La finalul unui an foarte dificil, cu multe urcuşuri şi coborâşuri, pe parcursul căruia gimnastele şi gimnaştii noştri, de la „artistică” sau „aerobică”, de la nivelul juniorilor la cel al seniorilor, au încercat, şi cel mai adesea reuşit, să se afirme şi să menţină nivelul performanţelor la o cotă cât mai bună, au fost desemnaţi „Cei mai buni 10” ai anului 2016.

Gimnastele o au, din nou, în frunte pe Cătălina Ponor, care revine pe primul loc al acestei ierarhii după 12 ani, ea mai fiind în această onorantă poziţie şi în 2005, 2004 şi 2003. Podiumul este completat de Larisa Iordache, rezervă la Jocurile Olimpice de la Rio şi Denisa Golgotă.

Indiscutabil, Marian Drăgulescu este „campionul”, el mai fiind de încă 8 ori (2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2009, 2015) în „fotoliul” de lider al acestei ierarhii anuale a cărei alcătuire a debutat în 1974, evident o performanţă greu de egalat.

Pe locul doi a încheiat Andrei Muntean, prezent la Jocurile Olimpice din vara acestui an, iar podiumul a fost completat de Cristian Băţagă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ