Angelique Kerber, liderul mondial la tenis, eliminată în optimile de finală la Melbourne

0
107

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, deținătoarea titlului și numărul unu mondial, a fost eliminată în optimile de finală ale Openului Australiei, fiind învinsă în două seturi, 6-2, 6-3, de americanca Coco Vandeweghe (locul 35 WTA), duminică la Melbourne.

 

Anul trecut, Kerber a produs surpriza competiției de la antipozi, reușind să câștige primul turneu de Mare Șlem din cariera sa, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams.

De nerecunoscut în partida cu Vandeweghe, germanca a fost complet dominată de jocul agresiv al americancei care o va înfrunta în sferturile de finală pe spaniola Garbine Muguruza, favorita numărul 7, cea care a învins-o pe ultima reprezentantă a României rămasă în cursă, Sorana Cîrstea, de care a dispus cu 6-2, 6-3, într-o altă partidă din optimi disputată duminică.

Rezultate — optimi de finală:
Venus Williams (SUA/N.13) — Mona Barthel (Germania) 6-3, 7-5
Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.24) — Svetlana Kuznețova (Rusia/N.8) 6-3, 6-3
Coco Vandeweghe (SUA) — Angelique Kerber (Germania) 6-2, 6-3
Garbine Muguruza (Spania/N.7) — Sorana Cîrstea (România) 6-2, 6-3

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ