Şofer român omorât în Italia de alţi doi şoferi care au vrut

Un şofer român în vârstă de 30 de ani a fost omorât în Italia, într-o benzinărie din localitatea Vitinia (periferia Romei), de alţi doi şoferi, tot români, care au vrut să îi ia cheile camionului pentru că era beat.

Totul s-a întâmplat pe 28 mai 2019, în jurul orei 18.00, în faţa unui bar din benzinărie Keropetrol de pe via Ostiense din Vitinia.

Şoferul român a oprit camionul în benzinărie şi apoi a intrat în bar, acolo unde s-a întâlnit cu alţi doi şoferi români.

La un moment dat, tânărul de 30 de ani a încercat să plece, însă a fost oprit de cei doi şoferi români care i-au luat cheile de la camion.

Între şoferul român şi colegii săi a izbucnit un scandal, iar unul dintre cei doi colegi l-a împins pe şofer, notează conosciroma.it.

Şofer român omorât în Italia de doi colegi

Acesta, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a împiedicat şi a căzut pe asfalt. În căzătură, tânărul de 30 de ani s-a lovit cu capul de o bordură şi a murit pe loc.

Fără să realizeze că şoferul român a murit, cei doi colegi l-au pus în camion, au chemat o ambulanţă şi apoi au plecat.

Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa românului, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

În scurt timp, cei doi şoferi români au fost identificaţi, iar acum au fost puşi sub acuzare pentru omor neintenţionat.