TRAGEDIE fără margini! Roxana, tânăra mămică din Vrancea care a ales să se sacrifice pentru fiica ei, A MURIT. Avea 26 de ani

0
997

Roxana Dragomir, o tânără de 26 de ani care a ales să se sacrifice pentru a o aduce pe lume pe fiica ei, Maya, a decedat aseară, după o luptă cruntă cu cancerul.

„Abia reuşesc să-mi adun gandurile să pot relata ce s-a intamplat. Roxana a decedat în urma cu ceva timp. Din păcate organismul ei nu a mai facut faţă. În urma cu 3 zile a intrat in coma, până asta-seara cand a facut infarct nemaiputand fi resuscitată. Nu am cuvinte să pot spune cat de rau ne pare.

A fost o curajoasă până in ultimul moment! Nu se mai chinuie acum, este bine! Te iubim enorm Roxana! Vei ramane tot timpul in inimile noastre! Să ne rugam pentru odihna sufletului ei! Dumnezeu sa te odihneasca in pace!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Ajutor pentru Roxana.

Roxana a aflat că este bolnavă de cancer la numai câteva luni după ce a rămas însărcinată.

Nu a renunţat la sarcină, pentru a-şi îngriji mai întai de toate sănătatea, ci a ales să îşi aducă pe lume copila, chiar dacă asta a însemnat să îşi pună în pericol propria viaţă.

„Pentru a supravieţui a trebuit ca Maya sa vină pe lume prematur, iar mamei să i se amputeze piciorul. Roxana a văzut-o pe Maya doar la nastere câteva secunde, urmand ca ea sa fie ținută la incubator, iar Roxana trimisă la alt spital pentru amputarea piciorului”, au scris prietenii şi familia fetei, într-un apel publicat pe Facebook în luna ianuarie a acestui an.

Povestea nu s-a terminat aici pentru că boala a revenit şi mai agresivă, iar tanăra mămică avea nevoie de ajutor pentru înfrunta boala. La fiecare 21 de zile, femeia trebuia să facă o cură de medicamente, însă fiecare intervenţie costa 3500 de euro.

Depăşiţi de costuri, familia şi prietenii au făcut un apel public de ajutor. Iar cei care au sărit în ajutorul Roxanei nu au fost deloc puţini.

Însă, femeia a pierdut lupta cu cancerul, decesul ei fiind anunţat ieri seară.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook  si grupului facebook .

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ