Reacțiile politicienilor la protestele de stradă din Capitala

0
94

Protestele de stradă de duminică seara – cele mai ample din ultimele decenii – nu i-au lăsat indiferenți pe politicieni.

Președintele Klaus Iohannis atrage atenția din nou guvernului Grindeanu că nu poate trece peste voința cetățenilor și a solicitat, luni, executivului PSD-ALDE să abandoneze demersurile privind grațierea și modificarea Codurilor penale.

Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democrație solidă este una în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. (…) România are doar de pierdut din prelungirea acestei situații care a scos zeci de mii de români în stradă”, arată președintele Klaus Iohannis, luni, într-o postare pe Facebook.

În schimb, premierul Sorin Grindeanu a criticat duminică seara ceea ce el a numit „agresivitatea verbală”, iar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că actuala putere nu trebuie să ia decizii la presiunea străzii. Liderul liberal, Raluca Turcan, spune însă că mesajul oamenilor care au ieşit în stradă nu trebuie ignorat.

Am văzut şi am urmărit cu atenţie opiniile care au reieşit din aceste mitinguri. Multe dintre ele pot să le cataloghez că au avut poate distorsiuni, ca să nu spun altceva. De ce? Pentru că a contat sursa sau modul în care au fost prezentate. Nu mi se pare că argumentele însoţite de agresivitate, agresivitate verbală, nu vorbesc de altceva, sunt cele care trebuie să primeze. De multe ori, această hiperbolizare a binelui şi fanatismul în a crede că ceea ce gândeşti tu e corect s-ar putea să ducă la rău.

Am urmărit tot ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce s-a strigat. Sunt semnale, sunt anumite lucruri clare politic în aceste întâlniri, cum sunt oameni care sunt veniţi în piaţă fără de culoare politică. Cele mai bune păreri, modul în care te exprimi într-o ţară democratică, se fac prin alegeri, iar noi am câştigat aceste alegeri”, a spus premierul Sorin Grindeanu la un post de televiziune.

 

Preşedintele Senatului vede în protestele antigraţiere o formă de presiune.

Mergând pe inconștiența celor care astăzi fac această propagandă și manipulare și reacționând cu aceleași arme, riscul este să ajungem într-un război civil până la urmă. (…) Eu cred că trebuie să ne bazăm în continuare pe instituțiile democratice și sigur avem dreptul să manifestăm cu toții, libertatea de expresie, nu le contestă nimeni, dar până la urmă instituțiile astea care au căpătat acum și o proaspătă legitimitate în urma alegerilor trebuie să decidă.(..,)

Nu se poate să acceptăm mereu ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, acum iarăși să acceptăm o formulă din asta de presiune nelegitimă, ca să ce? (…) Să blocăm ceea ce dorim să facem? Totuşi, am obţinut nişte voturi care ne dau acest drept în Parlament, la Guvern, să acţionăm aşa cum considerăm, sigur, respectând legile, respectând procedurile, respectând transparenţa, făcând dezbateri.

Dacă adversarul meu politic folosește arme care nu sunt legale, constituționale, nimic nu îmi dă dreptul să procedez și eu la fel. Eu am o responsabilitate în plus, ca majoritate care trebuie să guvernez această țară și să conducă Parlamentul. Din acest motiv gândim foarte bine contramăsurile pe care trebuie să le adoptăm”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, într-o emisiune televizată.

În schimb, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, spune că mesajul oamenilor care au ieşit în stradă nu poate fi ignorat. „PSD-ALDE, Dragnea & co trebuie să renunțe la cele două Ordonanțe de Urgență. Este singurul gest prin care Guvernul poate arăta că înțelege ceea ce i se transmite în stradă”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Oamenii au ieșit din nou în stradă în această seară într-un număr impresionant, în condiții de ger. Mesajul lor nu poate fi ignorat și este important a nu fi deturnat sau minimalizat. PSD-ALDE, Dragnea &co, trebuie să renunțe la cele două Ordonanțe de Urgență.

Este singurul gest prin care Guvernul poate arăta că înțelege ceea ce i se transmite în stradă.
PSD-ALDE încă pot face pasul înapoi. Sunt convinsă că în asentimentul oamenilor care au protestat în întreaga țară sunt milioane de români care nu consideră că rostul Legii este acela de a fi croită cu dedicație.

În ceea ce-l privește pe Nicușor Dan, liderul USR, acesta consideră că numai protestele masive pot determina puterea să dea înapoi. „Ne vedem în Piața Universității”, a scris el, duminică seara, pe Facebook.

sursa: digi24.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook  si grupului facebook .

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ