CUTREMUR în zona Vrancea cu magnitudinea de 5.3 GRADE Richter.

0
104

Un cutremur puternic produs în zona seismică Vrancea, la 100 kilometri adâncime, a zguduit România, miercuri, la ora 1.20. Seismul, cu o magnitudine de 5,3 pe Richter, a fost resimţit în Bucureşti, dar şi în judeţele din Sud-Est, anunţă Institutul Naţional de Fizică a Pământului.

Institutul Național pentru Fizică a pământului a revizuit, din nou, magnitudinea cutremurului.

De această dată, specialiștii au notat 5.3 grade pe scara Richter. Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Național pentru Fizica Pământului, a declarat că seismul înregistrat miercuri dimineața la ora 01:20 a fost neobișnuit față de cele care se produc în Vrancea.

„Este prima dată când un cutremur mă trezește din somn la această oră. Mă aflu la Predeal, la un hotel cu vreo zece nivele. S-a simțit foarte puternic”, a spus Gheorghe Mărmureanu la Digi 24.

Totuși, expertul în cutremure a mai declarat că în cazul în care acest seism s-ar fi produs la o adâncime mai mică, efectele ar fi fost devastatoare.

Reamintim că sesimul de miercuri dimineața s-a resimțit și în Republica Moldova. Basarabenii au reacționat imediat pe facebook după producerea cutremurului.

”A fost destul de bine simțit. La etajul s-a simțit binișor. Cu toate că cel din septembrie s-a simțit mult mai tare. Sper să nu mai fie…”, scrie o basarabeancă pe facebook.

Am simțit, m-am speriat, am ieșit… Vecinii au ieșit și ei afară… Prea des în ultimul timp”, notează o altă basarabeancă.

De asemenea, o tânără din Soroca spune că în regiunea respectivă s-a simțit destul de bine sesimul produs în zona Vrancea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ