Scandalos! O profesoară a tuns un elev în fața clasei, împotriva voinței lui, în timp ce intona imnul național

O profesoară de chimie din Statele Unite ale Americii a fost concediată și riscă până la 3 ani și jumătate de închisoare după ce a fost filmată în timp ce tundea un elev în fața clasei, împotriva voinței lui, intonând imnul național.

Profesoara, Margaret Gieszinger, în vârstă de 52 de ani, care era angajată la un liceu din Visalia, California, este surprinsă în filmare strigând la un elev să ia loc pe un scaun așezat în fața clasei.

Apoi, potrivit The Independent, profesoara a început să tundă elevul, aruncându-i părul în spate, peste umărul ei.

După ce primul elev se ridică de pe scaun, profesoara strigă „următorul!”, cerând ca un alt student să se ofere să îi ia locul, „pentru că altfel va alege ea”.

Profesoara se plimbă prin clasă, cu foarfecele în mâini, iar după ce o elevă fuge din sală, femeia prinde o altă tânără de păr. Aceasta reușește să se elibereze, după care toți elevii părăsesc clasa.

Acum, Margaret Gieszinger este acuzată, între altele, de asalt și cruzime față de copii. Femeia riscă să petreacă până la trei ani și jumătate în închisoare.

Profesoara a fost arestată și apoi eliberată, plătind o cauțiune de 100.000 de dolari. Ea urmează să fie audiată curând.

Soțul profesoarei care a declarat în clasă că „este ziua tunsorilor” a spus că acest comportament nu o caracterizează pe femeie, precizând că nu are idee motivul pentru care ea a acționat în acest fel.