Românul lăsat să moară pe şosea în Italia, după ce a fost lovit cu maşina, era şofer de TIR. Alexandru avea 35 de ani

Românul lăsat să moară pe şosea în Italia, după ce a fost lovit cu maşina, era şofer de TIR. Alexandru avea 35 de ani şi se ducea la muncă, sâmbătă de dimineaţă, când a fost spulberat de un tânăr şofer care apoi a fugit, împreună cu doi prieteni.

Alexandru Gheorghe Ghiz era din Baia Mare şi trăia la Milano împreună cu soţia şi cei doi copii. Conform ilgiorno.it, românul în vârstă de 35 de ani era şofer de camion şi vineri spre sâmbătă noaptea, la volanul autoturismului său, se ducea spre serviciu.

A oprit pe marginea drumului, la Vimodrone, a coborât din maşină, moment în care a fost izbit violent de un alt autoturism. Cele două vehicule s-au răsturnat pe câmpul de lângă şosea, iar Alexandru a fost lăsat sub unul dintre ele, fără viaţă.

Trei tineri italieni erau în maşina care l-a lovit pe român. Aceştia au coborât nevătămaţi şi au rupt-o la fugă de la locul accidentului.

Alexandru a stat aproape 4 ore pe câmp

Un trecător a observat sâmbătă, în jurul orei 7 dimineaţa, cele două maşini, răsturnate pe câmp. El a sunat la poliţiei, apoi a văzut şi cadavrul lui Alexandru. Poliţiştii au sunat-o acasă pe soţia românului, care a fost chemată la locul accidentului, fără să i se spună că bărbatul ei e mort.

În timp ce agenţii strângeau date la locul impactului, a apărut şi şoferul vinovat de accident, un tânăr de 20 de ani, însoţit de tatăl lui.

Procurorul de caz a reuşit să stabilească faptul că accidentul s-a produs în jurul orei 3.30 noaptea, iar tinerii din maşina care a intrat în plin în Alexandru au mers pe jos acasă. Alexandru a rămas pe câmp aproape 4 ore până a fost găsit şi nu se ştie încă dacă el a murit pe loc, la impact, sau acest lucru s-a întâmplat în intervalul în care a zăcut în frig.

Autopsia va dezvălui cauza şi or amorţii. Dacă tinerii care l-au accidentat l-au abandonat pe câmp în viaţă, fără să cheme salvarea, vor fi acuzaţi nu doar de omor rutier, ci şi de părăsirea locului acidentului în care o victimpă era în viaţă.


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*