Predică la Duminica Fiului risipitor – părintele Ieremia de la mănăstirea Putna, doctor în matematică

0
201

Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă. Este ca şi cum două curbe nu se intersectează deloc în planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecăţii, al ignoranţei –, dar au o multitudine de intersecţii în planul complex – cel al realităţii adevărate, profunde.

„Am trăit o răstignire a minţii…“

Cum se împacă matematica cu călugăria?

„Eu aş întreba ce legătură are matematica cu Dumnezeu. Atunci când eram în liceu, prin clasele IX-XI, prezenţa lui Dumnezeu creştea în viaţa mea. Dar nu vedeam nici o legătură între matematică şi Hristos. Eram deci tentat să renunţ la matematică. Însă părintele Arsenie Papacioc mi-a zis: „Nu, nu trebuie să renunţi. Mergi cu amândouă înainte“. După aceea am aflat cât de multe te învaţă personal matematica despre Dumnezeu. Şi nu doar despre El, ci şi despre tine, despre lume şi relaţia între toate acestea.

Descoperirea mea personală este că practic tot ce facem are legătură cu Dumnezeu. Mai mult, ne descoperă multe despre noi, despre lume.

Protos. Ieremia – Predică la Duminica Fiului risipitor (2017)

Protos. Ieremia – Predică la Duminica Fiului risipitor (a XXXIV-a după Rusalii).

Posted by Mănăstirea Putna on Monday, February 13, 2017

Lucrurile sunt profunde. Matematica ne învaţă să facem lucrurile temeinic. Aşa ajungem să le facem şi pe cele ale lui Dumnezeu foarte bine.

Matematica, prin generalizări şi abstractizări succesive, mi-a răstignit mintea şi mi-a pregătit-o pentru a primi revelaţia lui Dumnezeu, cu reverenţă. Nu te mai întrebi de ce Dumnezeu este în trei Persoane, şi nu în două sau una, sau mai multe, sau orice altceva legat de tainele lui Dumnezeu, atunci când tu nici realitatea văzută nu o poţi surprinde cum trebuie, matematic vorbind, nu o poţi conceptualiza.

Matematica te învaţă o cuminţenie, un respect faţă de taină, de taina realităţii.

 

În matematică, rezolvarea unei probleme poate să îţi ia şi doi ani de zile şi pe parcursul rezolvării pot apărea surprize – nu ai cum să observi toate detaliile de la început.

Cam la fel sunt lucrurile şi în viaţa duhovnicească. Chemarea lui Dumnezeu există. Pe acolo este drumul. Când ai văzut drumul din exterior, îţi părea într-un fel, dar atunci când păşeşti pe el, vezi că drumul trece şi prin pădure, uneori şi prin mlaştină, se mai lasă ceaţa, te poate prinde şi întunericul. De multe ori îţi vine să renunţi, să te întorci. Sunt momente în viaţă în care practic ai făcut tot, ai încercat şi încoace, şi încolo, ai epuizat tot ce îţi stătea la îndemână şi nu mai ştii ce să faci.

Ai senzaţia că ai pierdut drumul. Şi totuşi: „Măi, parcă ştiam că pe aici e drumul…“ La fel ca Apostolii pe drumul Emausului: „Noi nădăjduiam că El este Mesia…“ (Lc. 24, 21). Şi, dacă renunţi în momentul acela, ai pierdut totul. Trebuie să-ţi zici: „Măi, am ajuns până aici. Ce mai am de pierdut? Merg înainte! Oricum altceva mai bun nu am de făcut.“ Dar lucrurile acestea se fac în nişte tensiuni foarte mari. Dacă după patru ani de doctorat nu ţi-a ieşit problema, nu mai ai cum să fii detaşat. Şi aşa se naşte discernământul, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Acesta era de fapt sfatul pe care mi-l dăduse părintele Arsenie înainte de a pleca la doctorat: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“.

Un element extrem de valoros al vieţii duhovniceşti este acesta: să mergi mereu înainte, să nu renunţi, să crezi chemării dintâi şi să mergi înainte cu nădejde mai presus de orice nădejde, cum spune părintele Zaharia de la Essex, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel (Rom. 4, 18). Doar dacă mergi până la capăt îţi iese. Nu trebuie să renunţi cu nici un chip. Momentul acesta de cumplită deznădejde e foarte aproape de vârf. Dacă reuşeşti să depăşeşti momentul, ai învins. Dacă dai înapoi, ai pierdut totul. E un prag pe care trebuie să-l treci, dincolo de care este uşa.

Acest moment nu e mincinos, acolo nu se joacă teatru, nimic nu e regizat. E un moment de totală nesiguranţă, ţi-ai terminat toate resursele, nădejdea. Atunci e nevoie să mai mergi puţin şi afli răspunsul tău; cu rugăciune multă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook  si grupului facebook .

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ