PSD trece totul ‘la secret’: Tot mai multe ședințe ale Comisiei Juridice se țin cu ușile închise

0
353

Preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, a decis să interzică jurnaliștilor intrarea în sală, după o şedinţă în care accesul presei a fost permis în prima parte a discuțiilor, când pe agendă au fost subiecte mai puțin controversate. Ziariștii părăsiseră sala în încercarea de a-i pune o serie de întrebări fostului premier Victor Ponta, absent din țară pentru mai multe zile.

Ulterior, jurnaliștii au constatat că nu mai au voie în sală, ușa fiind închisă. „Am avut probleme organizatorice interne, iar la aceste probleme organizatorice interne nu vrem să facem declaraţii presei, ci vrem să rezolvăm nişte probleme. Nu v-am dat afară, ci doar v-am spus că şedinţa s-a încheiat şi urma o chestiune de probleme în afara şedinţei“, a fost explicația furnizată de Eugen Nicolicea.

De fapt, potrivit Romanialibera.ro, „problemele organizatorice“ erau legate de un subiect de interes public – Ordonanța 14, prin care era anulată Ordonanța 13, prin care s-au introdus mai multe modificări controversate în Codul Penal.

Cu câteva zile înainte, presa a avut acces la discuțiile din Comisia juridică a Senatului pe tema Ordonanței 14. Însă, președintele comisiei, Șerban Nicolae, a dat-o afară din ședință pe reprezentanta Parchetului General, procurorul Irina Kuglay. Procuroarea i-a explicat că Parchetul General a trimis cererea de participare la Comisia juridică. „Cum să permiteţi aşa ceva? Trebuie să ajung eu să vă spun să părăsiţi sala, deşi vă aflaţi în Parlamentul României?“, a răbufnit Nicolae, extrem de nervos.

Chiar și ancheta parlamentară privind „gaura“ de la buget pe care Liviu Dragnea a imputat-o fostului premier Dacian Cioloș s-a desfășurat în spatele ușilor închise. Preşedinţii comisiilor de buget, Leonardo Badea şi Viorel Arcaş, au propus ca audierile să se desfăşoare cu uşile închise, o decizie fără precedent în asemenea cazuri. „Doresc să supunem la vot dacă facem o dezbatere profesionistă în care presa să poată participa la început şi noi să facem declaraţii după ce se încheie dezbaterea din comisie“, le-a spus Leonardo Badea celor prezenţi la şedinţă. Hotărârea a fost votată de parlamentarii PSD și ALDE, iar cei din opoziţie s-au opus deciziei ca presei să îi fie interzis accesul la audieri.

Hotărârea a fost una greu de justificat, ținând cont că datele analizate – care țin de două rectificări bugetare operate de Guvernul Cioloș – au caracter public, fiind vorba de două ordonanțe de urgență publicate deja în Monitorul Oficial. De fapt, social-democrații au încercat să acopere faptul că declarațiile lui Liviu Dragnea privind o „gaură“ bugetară de zece miliarde de lei

aveau caracter strict propagandistic. Raportul comisiilor de buget-finanțe nu a constatat nicio ilegalitate. În document se apreciază că decizia corectă în cazul celor două rectificări bugetare făcute de Guvernul Cioloş în 2016 ar fi fost ajustarea negativă atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor bugetului general consolidat. Mai mult, Guvernul Grindeanu a recomandat Parlamentului votarea celor două ordonanțe de urgență adoptate de Guvernul Cioloș.

De altfel, miniștrii Guvernului Grindeanu au beneficiat de audieri secrete. La Comisia de Apărare, Carmen Dan, promovată de Liviu Dragnea, a fost audiată în secret pentru postul de ministru al Afacerilor Interne, deşi nu s-au discutat informaţii de securitate naţională. Jurnaliştii prezenţi în sală au fost invitaţi să părăsească încăperea, preşedintele comisiei, Dorel Căprar (PSD), supunând la vot propunerea, care a trecut cu voturile PSD și ALDE. Astfel, în urma votului s-a decis ca audierea lui Carmen Dan să se desfăşoare cu uşile închise. Dorel Căprar a motivat că forul are un statut special şi că se pot atinge subiecte de securitate naţională, deși Carmen Dan nu era încă ministru și nu avea acces la astfel de informații. La fel s-a procedat și în cazul lui Gabriel Leș, propus pentru portofoliul Apărării.

 

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ