Mara Mareș , cea mai tânără parlamentară a studiat 5 ani în Anglia

0
253

Mara Mareș a intrat în Parlament din partea PNL, fiind prima pe lista din judeţul Brașov pentru Camera Deputaților.

Această poziţie a enervat mulți membri cu vechime, atât din fostul PDL, cât și din fostul PNL. Printre aceștia s-au numărat Radu F. Alexandru și fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițianu, dar și deputatul Gigel Știrbu.

Ultimul, într-o ședință de campanie, a vorbit despre dominația amazoanelor lui Băsescu” pe listele partidului.

Încă înainte de a fi validată ca parlamentar, Mareș s-a ales cu eticheta „fata lui tata”. Ea este fiica lui Ioan Mareş, fost lider al PDL Făgăraș, actualmente consilier județean din partea PNL.

„La 16 ani, am luat centura neagră la karate”

– Cine este Mara Mareș? 

– M-am născut în Făgăraș, unde am locuit și am studiat până la 16 ani, după care am plecat în Marea Britanie, unde am terminat liceul, clasele a XI-a și a XII-a, la St. Clare’s, Oxford.

Am urmat apoi King’s College London (locul 21 în Topul internațional al universităților QS World University Rankings 2016/2017 – n.r.), cu specializarea Studii europene și internaționale cu limba spaniolă. Am fost mereu atrasă de Spania și de cultura spaniolă.

În ăștia 4 ani, un an l-am petrecut în Madrid, cu bursă Erasmus, unde am făcut științe politice în limba spaniolă, apoi am făcut un master în politici publice europene la University College of London (locul 7 în QS World University Rankings n.r.). După care m-am întors acasă. (zâmbește)

– De ce ai plecat din țară? 

– Mereu mi-am dorit să fac facultatea în Marea Britanie. Era visul meu de mică, iar vara mai mergeam cu școala la cursuri în Anglia. Aşa am întâlnit o profesoară care ulterior mi-a devenit un fel de mentor. Ea mi-a spus că, dacă vreau să intru la o universitate bună, mai ușor mi-ar fi dacă termin liceul și iau bacalaureatul la ei.

Am dat Bacul internațional şi mă bucur că am plecat după clasa a X-a. Mi-ar fi fost mai greu să plec după clasa a XII-a, mai greu să mă acomodez la sistemul lor.

– Știai deja engleză?

– Da, luasem examenul Cambridge la sfârșitul clasei a X-a. Am stat în internat la liceu, la fel și la facultate. Abia în ultimul an am stat cu chirie. A fost frumos.

Să pleci, un copil de 16 ani – atunci nu știu dacă mă vedeam așa, dar, uitându-mă în spate, eram un copil, într-adevăr – și să înveți de la lucruri de bază, cum ar fi să îți faci curat singur, să îți faci de mâncare singur, la plătit facturi și…

Niște lucruri pe care eu nu le știam atunci. Făcusem sport de performanță, habar n-aveam cu ce se mănâncă viața socială.

– Ce sport ai făcut?

– Karate, Shotokan. Am luat centura neagră la 16 ani, chiar înainte să plec din țară. Nu mă încadram în peisaj printre colegii mei, nu ieșeam, și acolo m-am trezit într-o lume în care trebuia să mă descurc singură.

Bine, eram la o școală cu internat, unde majoritatea elevilor erau și ei veniți din alte țări, era o comunitate internațională. Mi-a prins foarte bine, fiindcă într-un oraș mic, de provincie, nu înveți foarte multe despre toleranță, despre multiculturalism, și atunci le-am învățat dintr-o dată.

„Ca să îmi plătesc studiile, am luat un împrumut de la guvernul britanic”

– Cum a fost despărțirea de prieteni, de familie, la 16 ani?

– A fost foarte greu, dar veneam acasă în vacanțe. Aveam o vacanță foarte lungă. Așa au ei în Marea Britanie: vara aveam 4 luni, de Crăciun – încă o lună.

– Ai plătit taxă la facultate? Ce regim era? 

– Da, am luat un împrumut de la guvernul britanic, pe care urmează să încep să îl plătesc. Așa spune legea: termini studiile, un an ai liber, iar după un an îți calculează cumva cotă parte din salariu.

– Cât a fost împrumutul? 

– Undeva la 17.000 de lire (potrivit declarației de avere, Mara Mareș a împrumutat de la guvernul britanic 17.599 de lire – n.r.). Banii ăștia trebuie să îi achit în… ani.

Se stabilește un procent în funcție de țara de unde primești salariu. Oricum, nu te asuprește un împrumut, pentru că îți calculează cota. La americani plătești toată viața. Bineînțeles, poți plăti banii și mâine, dacă îi ai.

– Cum ai ajuns în Spania?

– Era parte din programul de studii – și în Marea Britanie se face pe sistemul Bologna de trei ani. Foarte puține cursuri sunt de 4 ani. Unul dintre ele este și al meu, de studii europene, fiindcă la Facultatea de Studii Europene trebuie să studiezi și o limbă străină.

Pe mine m-a atras spaniola, am învățat și la liceu. În cadrul facultății, deci, te pot trimite un an, pe lângă cei trei, în țara a cărei limbă o înveți. Așa am ajuns eu în Spania, la Facultatea de Științe Politice, la Complutense.

Campusul de la Complutense a fost construit undeva în afara Madridului, pe vremea lui Franco – el se temea de studenții de la Științe Politice și nu l-a pus în oraș, unde e restul universității.

Așa că mergeam vreo oră cu metroul și cu autobuzul ca să ajungem la facultate. Era, practic, în câmp – o universitate foarte frumoasă, cam de stânga (râde), dar izolată.

– De ce te-ai întors în România?

– Este foarte greu să răspund la întrebarea asta, pentru că eu nu mi-am pus niciodată problema să rămân acolo. De ce m-am întors? Am știut mereu că mă voi întoarce, am știut că mă duc să învăț, să deprind abilități şi cunoștințe pentru a le aplica ulterior la mine acasă.

Niciodată nu mi-a trecut prin cap să rămân. M-a întrebat foarte multă lume: „Cum să te întorci?!”, „Cum să nu rămâi acolo?!”. Eu nici nu m-am gândit să rămân.

În orice mediu ai fi, pâinea străinătății e amară. Sau asta a fost experiența mea.

„Cred că mi-am câștigat locul singură”

– Cum ai intrat în politică? 

– Am intrat în politică în 2014, la TNL (Tineretul Național Liberal – n.r.) Brașov. Mereu m-a atras.

Să fac politică a venit ca o continuare a ce am studiat. Poate că nu spuneam – Vreau să intru în Parlament” –, dar știam că vreau să lucrez în zona politicilor publice, în orice caz.

Fiecare știe care e drumul lui, și eu sunt convinsă că ăsta e drumul meu. Vreau să fac o schimbare și nu o să folosesc clișeul de schimbare reală.

Toată lumea spune că vrea o schimbare reală. Vreau o schimbare care să fie simțită de oameni, acasă. Până la urmă, când vrei să produci o schimbare, într-o democrație, politica e singurul mod de a o face.

 În presă au apărut discuţii referitoare la modul în care ai ajuns pe liste. S-a spus că datorită tatălui tău, care este consilier județean.

Din presă am aflat și eu că ar sta lucrurile așa. Aș vrea ca discuția asta să se încheie la un moment dat. Iniţial au fost cinci locuri eligibile, ulterior au fost trei. Competiția a fost mare.

Eu cred că m-am potrivit cu valul de schimbare al PNL, mi-am dorit foarte mult, am muncit pentru asta, am scris un program de țară pe care l-am prezentat comisiei. Tatăl meu chiar nu are nicio legătură și refuz să cred în jocuri de-astea de culise.

Crezi că mai ajungeai pe liste dacă tatăl tău nu era consilier județean?

Nu am de unde să știu. „Dacă și cu parcă”

Au fost membri de partid care au reacționat destul de urât.

Eu am aflat din presă lucrurile astea. Cred că mi-am câștigat locul singură, cred că îl merit și cred că, în timp, după ce o să treacă niște luni, un an-doi, când voi fi făcut deja niște lucruri și voi fi obținut niște rezultate, când voi fi demonstrat că am de ce să fiu aici, atunci o să se stingă poveștile astea.

De ce în PNL?

Pentru că eu sunt de centru-dreapta și cred că PNL e ceea ce România are nevoie pe politici de centru-dreapta, valori liberale.

Mai concret, ce măsuri de centru-dreapta susții?

Ce măsuri ale PNL?

Măsuri de centru-dreapta ale PNL…

Măsurile din programul de educație, ăsta e principalul meu obiectiv, și anume politicile publice pe educație.

Ce îmi doresc eu pe termen lung ar fi să creăm acel cadru propice pentru ca studenții români din străinătate să se întoarcă acasă. Asta cuprinde nu doar multe măsuri, dar și multă documentare, consultări cu stakeholderi, cu Liga Studenților Românilor în Străinătate.

Îmi doresc ca în următoarele luni să schimbăm Legea voluntariatului, iar firmele care recrutează voluntari să fie remunerate prin facilități fiscale.

Primul „meci” cu Ecaterina Andronescu

– Am asistat la un episod interesant între tine și Ecaterina Andronescu, la audierile miniștrilor. Ea a încercat și a cam reușit să îți blocheze o întrebare la adresa lui Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului. Ce s-a întâmplat?

Da, așa este. Uite, nu mi-a venit asta în minte, poate pentru că e senator și nu e deputat. Nu o văd tocmai parte din comisia mea.

Știm cu toții relele pe care le-a făcut învățământului, și să încercăm să ne ascundem după deget și nu putem! Întrebarea mea către domnul ministru, pe atunci desemnat, Marius Dunca se referea la repatrierea studenților românilor din străinătate parte a programului PSD.

PSD vorbește despre asta, dar nu despre măsuri concrete. Domnul Dunca mi-a spus, citez: „Este important să îi aducem înapoi!”.

Păi, eu știu că este important, dar cum îi aducem? Că e important, discutăm pe stradă. În Parlament avem soluții clare.

Introducerea mea la esența întrebării  Cum reușim să aducem înapoi tinerii români din străinătate?”, fiindcă mi se pare că sunt un vector crucial de dezvoltare și nimeni nu face nimic pentru asta sau n-a făcut a făcut trimitere la rata șomajului.

După ce mi-am terminat întrebarea, care cred că a durat ceva, doamna Andronescu mi-a spus: „Doamna deputat, Ministerul Tineretului și Sportului nu se ocupă de rata șomajului!”.

Am zis că vorbeam despre tineri, despre rata șomajului în rândul tinerilor. Nu a mai spus nimic ulterior. Nu știu, poate am convins-o (râde)? Nu a fost cea mai înțeleaptă replică din partea dânsei, dar… ce pot eu să zic?!

Problema e că discutam despre ministrul Dunca la ora aia, nu era doamna Andronescu în centrul atenției, cum probabil și-ar fi dorit. Noi discutam despre Ministerul Tineretului și Sportului.

O să vedem, eu am plecat înainte de audieri de la premisa că Dunca vrea să facă lucruri bune, dar răspunsurile nu m-au mulțumit. Să vedem. Poate nu e un orator bun, dar va fi un ministru bun.

Mara Mareș, la ședința Comisiilor reunite pentru învățământ. Foto: Lucian Muntean.

La ce propuneri legislative te-ai gândit pentru următorii patru ani? 

Prima ar fi cea cu Legea voluntariatului care mi se pare proastă acum. Vorbesc prin prisma unei persoane care a făcut voluntariat și nu a avut mari beneficii.

Unde ai făcut voluntariat?

– Primul voluntariat pe care l-am făcut a fost în Africa. În clasa a XI-a, am lucrat împreună cu niște colegi din Anglia la niște școli din Ghana, le-am dus copiilor cărți, am făcut lecții de engleză. Foarte fain, e marcant. Am stat două săptămâni, cred.

Probleme sunt multe, uite. Pe învățământ ar mai fi o problemă, care nu e menționată de programul PSD, și care e crucială: avem 19% rată de abandon școlar. Vorbim de aproape 20% dintre elevi care nu merg la școală și care vor fi toată viața expuși sărăciei pentru că nu au carte.

Și PSD nu are nicio măsură, iar asta e o problemă care nu afectează doar sistemul de educație. În 8 ani am „reușit” să creștem cu 8 procente în 2008, rata de abandon școlar era de 11%.

Și ce ai vrea să faci în legătură cu asta?

– Nu e o problemă care să se rezolve cu un singur proiect de lege… Trebuie discutată problema care pleacă din familii. Ar fi tichetele acelea care se dau la grădiniță să se dea și la școală.

Nu pot să vin eu însă cu o idee, să spun că asta e soluția cea mai bună. Trebuie vorbit cu oamenii care au studiat îndelung problema.

 „Am primit un tratament total nedrept”

Unul dintre articolele de presă care te vizează e despre faptul că nu ai ști diferența între legi organice și legi ordinare.

– Da, a apărut ca urmare a primului meu interviu, când eram mai mult decât emoționată. A fost primul contact cu presa la modul mai serios. Atâtea camere în față, dintr-o dată… nu e ușor.

Cineva m-a întrebat care e diferența între legi organice și ordinare, dar pusă în fața camerelor… puteai să mă întrebi și cum mă cheamă și nu știam să spun. A fost și asta o problemă, să îmi manageriez emoțiile.

Mă rog, acum nu se pune problema, suntem cu un telefon (conversația noastră a fost înregistrată cu un telefon mobil – n.r.), dar niște camere și niște lumini te inhibă puțin. Îți opresc un pic creierul, așa. Când se opresc, îți dai seama: Ah, puteam să zic asta! Puteam să zic și asta!”. (râde)

Crezi că te-au întrebat asta doar ca să te prindă, fiindcă știau că nu ai experiență?

– Cred, sincer, că am primit un tratament total nedrept la început. Nu în toată presa, dar în mare parte. Pentru că nu mi-au acordat niciun credit. De ce? Pentru că sunt femeie și pentru că sunt tânără.

– Și pentru că ești parlamentar. 

– Da, pentru că fac politică. E o lipsă de încredere generală în politicieni. Îmi aduc aminte cazul Cătălinei Ștefănescu, care a intrat în politică la 23 de ani și același tratament l-a primit.

Acum, nu știu parcursul ei, dar în momentul T zero, când nu știi de ce e capabil omul ăla, de bun-simț mi se pare să îi acorzi puțin credit, să vezi ce poate face, cum vorbește, ce idei are, de ce oameni se va înconjura, câtă energie are, câtă putere de muncă are. Adică trebuie să aștepți un timp și să nu pui o etichetă…

Eu înțeleg că lumea e doritoare de cancanuri. Mi-aș fi dorit nu clemență, dar să am parte de puțină răbdare. Nici acum nu am, dar am încercat să nu le pun la suflet. Au fost multe răutăți.

Nu cred că aș fi primit același tratament dacă eram bărbat, un bărbat de 24 de ani. Aș vrea, deci, să creez un precedent, pentru ca la următoarea situație similară să nu se mai poarte la fel.

– Apropo de asta, ești și membră a  Comisiei pentru egalitatea de șanse. Ce gânduri ai în zona asta?

– Bineînțeles că sunt un avocat al femeilor care vor să facă politică și îmi doresc ca femeile să își dorească să facă politică. Vorbeam mai devreme de cotele de gen (într-o discuție informală care a precedat interviul – n.r.). Poți stabili cotele de gen, dar dacă nu ai cu cine să le umpli, ce faci?

Mulți spun că e treabă de bărbați. Nu suntem mai puțin capabile, o femeie poate face politică la fel de bine ca un bărbat.

Când vorbim despre egalitate de șanse, vorbim despre o politică de non-discriminare a femeilor. Cred că, din punct de vedere economic, e nevoie să avem equal pay for equal work (plată egală pentru muncă egală – n.r.). E de la sine înțeles.

„O admir pe Federica Mogherini”

– Care e modelul tău în politică?

– Cu vârtejul ăsta din viața politică, mai greu găsești o persoană care să spui că este eminamente de admirat sau numai de detestat, cum era pe vremea lui Margaret Thatcher – și pe ea o admir.

O femeie în politică pe care o admir este Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, pentru că este o femeie tânără care a reușit să obțină ce și-a dorit – vreau să spun că are o diplomație feminină prin care a reușit niște lucruri pe care un bărbat nu le-a reușit.

Vorbim de un om care are o poziție importantă în politica externă și care a reușit să parafeze înțelegerea nucleară cu Iranul. Uite că se poate! Din Anglia, Nicola Sturgeon, care este președinta Scottish National Party. Ea are în Parlamentul scoțian 50% bărbați și 50% femei.

– Ce așteptări ai de la următorii patru ani?

– Eu am venit cu speranțe foarte mari, dar speranțele îmi sunt încet-încet curmate…

– Deja?

– Da. Deja. Știu cum funcționează Parlamentul britanic, Parlamentul European și am venit aici crezând, naivă, că lucrurile funcționează în mod similar. Nu e așa.

Aici, convocăm plen de la o oră la alta. Convocăm, nu convocăm! Eu am aflat din interiorul partidului că ar fi plen peste 50 de minute, când toată lumea se pregătea să plece în teritoriu.

Eu cred că toate discuțiile din comisie ar trebui să fie transmise live. Avem secrete? Cum să ne permitem să avem secrete? Nu e normal…

– Te gândeai când ai plecat în Marea Britanie, la 16 ani, că vei ajunge parlamentar la 24 de ani?

– Nu puteam să prezic așa ceva, dar am știut dinainte că ăsta e drumul meu. Poate nu era ceva concretizat în mintea mea. Cum am zis și mai devreme, cred că toți simțim ce trebuie să facem, iar eu fac exact ce trebuie să fac. Într-un fel sau altul, am știut asta mereu, drept pentru care am și studiat domeniul.

Adică… nu m-am gândit niciodată să mă fac doctor, știi? Uite, mama mea e medic, dar nu mă întreabă nimeni: „Dar doctor de ce nu te-ai făcut?”.

sursa: pressone.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ