Fostul impresar al Alexandrei Stan, condamnat la închisoare cu suspendare.

0
108

Fostul impresar al Alexandrei Stan, Marcel Prodan, a fost condamnat definitiv la şapte luni de închisoare cu suspendare, pentru bătaia pe care i-a aplicat-o cântăreţei în iunie 2013, şi a fost obligat la plata către aceasta a 25.000 de euro, daune morale.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat, miercuri, pe Marcel Prodan, la şapte luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, şi au suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii. De asemenea, instanţa l-a obligat pe Prodan să-i plătească Alexandrei Stan daune morale, majorând suma de la 10.000 de euro, cât acordase prima instanţă, la 25.000 de euro.

Decizia instanţei este definitivă, scrie Mediafax.

Artista a ajuns la spital cu echimoze, în data de 15 iunie 2013, după ce a fost bătută de Prodan. Cei doi au fost găsiţi pe marginea unui drum naţional din Constanţa de către un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere, care a transportat-o pe cântăreaţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Aici ea a fost tratată în Unitatea de Primiri Urgenţe, după care a fost lăsată să plece acasă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ