Alain Delon despre homosexualitate: „Este împotriva naturii. Noi, bărbații, ne-am născut pentru a iubi femeile!”

0
439

Unul dintre simbolurile frumuseții masculine ale cinematografiei mondiale a împărțit Franța în două după ce a făcut un comentariu referitor la homosexuali.

”Ne-am născut pentru a iubi o femeie, pentru a-i face curte. Nu pentru a remorca un bărbat și a ne lăsa seduși de el!”. Declarația a fost făcută de actorul francez Alain Delon în timpul unei emisiuni, în direct, difuzată de Canalul France 5 și a provocat stupoare printre francezi.

”Îmi pare rău să o spun, dar nu mai există diferențe, nu mai este respect. Nu am nimic împotriva persoanelor gay , dar, noi, bărbații, suntem făcuți pentru a iubi femeile”, a continuat Alain Delon. Și, pentru că la momentul apariției sale, în 2013, în emisiunea TV în Franța tocmai fusese aprobată legea privind căsătoria între persoane de același sex, actorul a subliniat că este împotriva acestui act normativ care prevede ”căsătorie pentru toți”.
”Ne-am născut pentru a iubi o femeie, pentru a-i face curte. Nu pentru a remorca un bărbat și a ne lăsa seduși de el”, a spus Alain Delon.
Într-un interviu ulterior pentru ziarul Le Figaro, vedeta franceză spunea că nu este de acord că legea recent adoptată în Franța le dă homosexualilor dreptul de a adopta copii. ”Acum mi se tot spune că trebuie să mă adaptez să trăiesc în aceste timpuri. Dar nu pot să mă simt bine într-o epocă care banalizează și care este împotriva naturii”, mărturisea Delon.

Actor și producător, câștigător al Premiului César, Alain Delon, în vârstă de 80 de ani, este considerat un monstru sacru al cinemarografiei franceze și internaționale. Ascensiunea sa a fost rapidă, iar rolurile care l-au consacrat rămân cele din ”Rocco și frații săi”, “Ghepardul” , ”Samuraiul” și ”Clanul sicilienilor”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook  si grupului facebook .

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ