Marian Munteanu, prima reacție după ce Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și Gelu Voican Voiculescu au fost INCULPAȚI în ”DOSARUL REVOLUȚIEI” pentru crime împotriva UMANITĂȚII

0
116

După ce procurorii militari din cadrul parchetului instanței supreme i-au pus sub inculpare în ”Dosarul Mineriadei” pe Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și Gelu Voican Voiculescu, fostul lider al studenților în perioada mineriadei, Marian Munteanu, a comentat decizia procurorilor.

„Societatea românească aşteaptă de multă vreme nişte răspunsuri cu privire la lucruri grave care s-au întâmplat şi în decembrie 89 şi ulterior, dar, pe lângă raspunsurile, pe care poate le vom obţine de această dată, nădăjduiesc că vor ieşi la lumina mai multe lucruri cu privire la un enorm angrenaj care controlează zone semnificative din instituţiile statului român, din zone diverse ale societăţii.

Dacă au putut bloca o anchetă cu privire la lucruri atât de grave, pentru că e o anchetă tergiversată, vă daţi seama ce forţă au avut aceste zone şi ce consecinţe s-au putut produce pentru întreagă societate, care a fost bulverstă şi năpădită de minciuni, manipulări, dezinformări, intervenţii politice, media, ong-iste.

Nu m-a întrebat nimeni nimic cu privire la ce s-a întâmplat acolo, şi totuşi sunt unul dintre martori, mai ales că din dosarul de anchetă iniţial, pt că, în cazul meu, existând şi o tentativă de omor, aveau anumite date şi  ştiau că fusesem arestat de acasă, la fel şi alţi colegi. Acolo s-au desfățurat activitatea organizată care pregăteau represiunea”, a declarant Marian Munteanu la Digi 24.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ