Care este data de lansare a telefonului Samsung Galaxy S8

0
202

Data de lansare a telefonului Samsung Galaxy S8 a apărut deja pe internet și sunt șanse extrem de mari să fie data pe care producătorul o are în plan.

Cele mai noi zvonuri din industrie vorbesc despre două date importante legate de noul flagship al companiei sud-coreene. Una dintre acestea reprezintă data de intrare în producție de masă, care va debuta în luna martie. Astfel, în prima lună de primăvară vor fi produse 5 milioane de telefoane, urmând ca în luna aprilie să fie produse alte 5 milioane de de dispozitive.

Telefoane Mobile Samsung Galaxy – eMAG.ro

Conform mai multor informații apărute în diverse surse, Samsung a luat deja legătura cu furnizorii de componente pentru a discuta despre intervalele de timp plănuite pentru livrări. Conform acestor știri, primele piese vor fi produse încă din februarie, iar asamblarea va începe în luna martie. Data de lansare a telefonului, conform surselor apărute recent, ar fi 18 aprilie, arată pocketnow.com.

Știm deja că Samsung a decis să decaleze lansarea noului Galaxy S8, în comparație cu lansările flagship-urilor anterioare. Scandalul apărut în jurul telefonului Note 7 i-a convins pe producători că trebuie să petreacă mai mult timp în faza de dezvoltare și de testare a produsului, pentru a se asigura că totul merge așa cum trebuie.

Problemele cu Note 7 pun compania sud-coreeană într-o situație delicată: lansarea din a doua jumătate a lunii aprilie este cu mult în urma competitorilor. Xiaomi Mi 6, LG G6, dar și alte câteva telefoane HTC din noua generație se vor lansa în februarie și martie, astfel că ar putea profita de lipsa lui Samsung Galaxy S8 din peisaj.

Pare că zvonurile legate de Samsung Galaxy S8 devin din ce în ce mai frecvente pe măsură ce ne apropiem de lansare, iar detalii mai concrete legate de specificații, funcții și design ar putea apărea odată cu intrarea în producție a dispozitivului.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ