Atacurile cibernetice se orientează constant către bănci având urmări grave

0
122

Sectorul bancar este cunoscut pentru sensibilitatea logică pe care o reprezintă, fiind un sector atacat constant de către infractorii cibernetici, de cele mai multe ori fără succes. Totuși, cu un procent de atacuri reușite, este loc pentru măsuri și tehnologii care să ducă chiar la 100% rata atacurilor eșuate și blocate.

Pentru Marea Britanie, teama că o mare bancă ar putea fi ținta unui atac cibernetic de succes, aduce o presiune pe responsabilii băncilor, pentru implementarea unor măsuri mai bune de securitate.

Experții în securitate spun că dacă o bancă ar fi atacată cibernetic cu un impact puternic asupra informațiilor, aceasta ar putea să nu își mai revină niciodată, mai ales în contextul în care clienții ar pierde sume mari de bani, care vor fi plătite tot de bancă. În acest timp, dacă află de atac, clienții băncii își pot retrage rapid toți banii, banca rămânând fără acoperire financiară.

Analizele realizate asupra posibilelor rezultate ale unui atac de succes asupra băncilor, duc la încurajarea sau mai bine zis forțarea băncilor să îmbunătățească protecția datelor și a sistemelor de securitate.

Șocul în cazul unui atac cibernetic rapid, care să atace eventual mai multe bănci importante odată, ar putea duce la efecte grave nu doar asupra băncilor, ci și asupra pieței financiare, o criză care să destabilizeze piața națională sau chiar internațională fiind inevitabilă în acest caz. Deși nu a fost provocată de cauze de securitate, ultima criză financiară a dus la probleme globale financiare grave pentru câțiva ani.

Băncile trebuie să se concentreze pe comunicarea internă și externă, dar și la colaborarea între acestea, pentru a putea rezista împreună la eventuale atacuri colective. În prezent băncile nu oferă informații despre atacuri nici în interiorul acestora, informațiile fiind doar la dispoziția câtorva factori implicați direct și la nivel de conducere centrală.

Nici public nu sunt raportate asemenea incidente de multe ori, informațiile despre tipul atacurilor fiind vitale pentru dezvoltatorii de soluții de securitate, care în acest caz nu pot să își pregătească aplicațiile pentru anumite tipuri de atacuri. Singurele rapoarte date public sunt cele obligatorii, anumite țări obligând băncile să spună public când sunt atacate și ce urmări au avut atacurile.

Totuși, o mediatizare masivă și incorectă a atacurilor de succes, nu va face decât să aducă teamă în rândul clienților băncilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ