NASA a anuntat ca s-au descoperit planete locuibile

0
142

NASA a făcut anunțul deceniului. Au fost descoperite șapte planete de talia Pământului care orbitează aceeași stea. Trei dintre acestea se află într-un mediu propice pentru a fi locuibil. Planetele se află în constelația Vărsătorului.

Cercetătorii sunt încrezători că vor putea afla informații despre aceste planete cu ajutorul telescopului Hubble. Specialiștii de la NASA au declarat că au fost surprinși de faptul că cele șapte planete au o talie identică. Se presupune că temperatura medie de pe aceste planete este egală cu cea de pe Terra.

Cele șapte plante sunt foarte aproape de steaua în jurul căreia orbitează, mișcarea de revoluție realizându-se diferit, de la 1,2 zile la 12 zile, în funcție de distanța față de stea.

Se presupune că trei dintre aceste planete pot fi locuibile și pot dispune de apă lichidă. Conform comunicatului dat de NASA, șase dintre aceste planete sunt de natură telurică, suprafața lor fiind acoperită de roci.

S-a mai spus că până în anul 2018, aceste planete vor fi studiate și NASA va fi în măsură să furnizeze informații cu privire la faptul dacă acestea prezintă forme de viață.

Pentru că steaua în jurul căreia orbitează cele șapte planete este mai mică decât Soarele, lumina este de 200 de ori mai slabă decât cea de pe Terra. S-a spus că intensitatea maximă este cea a unui apus de soare.

Steaua în jurul căreia orbitează cele șapte planete este de zece ori mai mică decât Soarele.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook  si grupului facebook .

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ