Cine e criminalul ambasadorului rus în Turcia

0
201

Ambasadorul Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, a fost ucis luni seara într-un atac armat care a fost catalogat drept terorist de către Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, informează agenţiile de presă internaţionale.

Karlov, a fost împuşcat în spate de un individ înarmat în timp ce ţinea un discurs la deschiderea unei expoziţii de fotografie despre Rusia, „De la Kaliningrad la Kamceatka”, scrie agerpres.ro.

Bărbatul, un poliţist în vârstă de 22 de ani care, conform autorităţilor turce, nu se afla în misiune în momentul atacului, a fost împuşcat de către forţele de ordine turce după un schimb de focuri de câteva minute.

Mai multe înregistrări video şi fotografii făcute în timpul atacului au apărut pe Twitter. După ce l-a împuşcat pe ambasador, atacatorul a strigat „Allah e mare! Nu uitaţi de Siria, nu uitaţi de Alep! Până când noi suntem în siguranţă, nici voi nu vă veţi simţi în siguranţă. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă! Toţi cei care împărtăşesc această opresiune şi tortură vor plăti pentru ea.” Apoi s-a întors şi a mai tras câteva focuri de armă în ambasadorul căzut la pământ.

Conform agenţiei EFE, martorii atacului spun că bărbatul a acţionat sigur şi că probabil ştia că nu va scăpa cu viaţa după atac. „Doar mort ies de aici!”, ar fi strigat atacatorul după ce a strigat de mai multe ori „Allahu Akbar!” (Allah e mare ) şi a recitat câteva versete din Coran. Apoi a fost împuşcat de forţele de ordine.

„Purta un costum negru, o cămaşă albă şi era singur. Nu cred că mai era cineva cu el”, a spus o martoră care se afla în sala de expoziţie în momentul atacului. „A strigat că ştie că nu va scăpa cu viaţă şi că nouă nu ne va face nimic şi ne-a spus să ieşim. Apoi s-a întors şi l-a împuşcat din nou pe ambasador. Nu ştiu ce naţionalitate avea, dar vorbea limba turcă”, a adăugat femeia.

Un jurnalist al cotidianului Hurriyet a mai spus că ambasadorul nu avea escortă şi că venise singur la eveniment.

Acest atac a avut loc în ajunul vizitei ministrului de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, la Moscova, pentru consultări cu omologii săi rus şi iranian cu privire la Siria.

Atât Moscova cât şi Ankara sunt implicate în conflictul sirian, iar Turcia este gazda a peste un milion de refugiaţi sirieni. Guvernul de la Ankara este un suporter al opoziţiei siriene, în timp ce Kremlinul îl susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad.

Situaţia a fost şi mai tensionată în ultimele săptămâni când forţele siriene, cu ajutorul armatei ruse, au bombardat estul oraşului Alep, ceea ce a dus la o criză umanitară de proporţii.

Atacul nu a fost încă revendicat, dar militanţi ai grupării Statul Islamic sunt activi în Turcia şi au organizat mai multe atentate teroriste.

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ