Doi oameni au murit, după ce au fost loviţi de un TIR, pe o şosea din judeţul Dâmboviţa

Doi oameni şi-au pierdut viaţa, după ce au fost loviţi de un TIR, pe o şosea din judeţul Dâmboviţa, în apropierea localităţii Bâldana. Potrivit anchetatorilor, în momentul producerii dublului accident mortal, cei doi mergeau – pe şosea – spre staţia de autobuz. 

Abia se crăpase de ziuă când un zgomot puternic i-a alertat pe săteni. Când au ajuns la faţa locului, oamenii au văzut tirul răsturnat şi au sunat imediat la 112. Câteva clipe mai târziu au descoperit şi tragedia. Un barbat zăcea întins pe marginea drumului, iar o femeie era prinsă sub camionul răsturnat.

Şocat, şoferul camionului a fost dus de poliţişti la spital pentru analize. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta continuă, poliţiştii trebuie acum să stabilească cum s-a produs – cu exactitate – accidentul.