Mihai Eminescu şi relaţia cu ortodoxia

0
111
Studiul operei eminesciene, si cand spunem asta nu ne gandim numai la poezie, ci la intreaga productie literara pe care o gasim consemnata in manuscrisele sale, in articolele aparute in presa timpului, ne descopera o personalitate cu o neostoita sete de cunoastere, dornica de a-si insusi tot ceea ce oferea gandirea omeneasca in cele mai variate domenii de manifestare a spiritului.

Nu avem stiinta ca Mihai Eminescu sa fi urmat vreun curs de teologie in anii studiilor in strainatate. Avem marturie insa ca in primul rand acasa, si mai apoi la Cernauti, a facut cunostinta cu biserica si cartile liturgice. Ceasloavele, liturghierele, mineiele, sinaxarele, cartile de invatatura n-au rezistat curiozitatii tanarului din Ipotesti si au fost cercetate cu atentie. Chipul lui Iisus Hristos apare evocat in cateva poezii si in articolele publicate in „Timpul”.
Intuitiile lui Mihai Eminescu asupra Persoanei Fiului lui Dumnezeu intrupat nu sunt foarte numeroase, dar compenseaza prin profunzimea lor. Cel mai reprezentativ text cu privire la crestinism este un articol intitulat „Si iarasi bat la poarta…”, publicat in ziarul „Timpul”, datat 12 aprilie anul 1881.
Se pare ca este vorba de Vinerea Mare sau chiar Sambata din Saptamana Mare a acelui an, pentru ca autorul scrie: „Astazi inca Iisus Hristos este in mormant, maine se va inalta din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicandu-si fruntea Sa radioasa la ceruri”.
Vorbind despre Evanghelie si mesajul ei adus lumii, Mihai Eminescu aseaza crestinismul pe prima treapta in istoria evenimentelor care au schimbat lumea. In comparatie cu celelalte invataturi religioase aparute, mai apropiate sau mai departate de venirea lui Iisus Hristos, credinta crestina propune iubirea drept cea mai inalta forma a existentei umane.
„Sunt doua mii de ani aproape de cand ea (Evanghelia) a ridicat popoare din intuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, doua mii de ani de cand biografia fiului lui Dumnezeu e cartea dupa care se creste omenirea.
Invataturile lui Buddha, viata lui Socrate si principiile stoicilor, cararea spre virtute a chinezului La-o-tse, desi asemanatoare cu invatamintele crestinismului, n-au avut atata influenta, n-au ridicat atata pe om ca Evanghelia, aceasta simpla si populara biografie a blandului nazarinean a carui inima a fost strapunsa de cele mai mari dureri morale si fizice, si nu pentru el, pentru binele si mantuirea altora.
Astfel, a se sacrifica pe sine pentru semenii sai, nu din mandrie, nu din sentiment de datorie civica, ci din iubire, a ramas de atunci cea mai inalta forma a existentei umane”.
Eminescu afirmă că: „Aproape de doua mii de ani ni se predica sa ne iubim, iar noi ne sfasiem” si ca „in loc de a urma prescriptiunile unei morale aproape tot atat de vechi ca si omenirea, in loc de a urma pe Dumnezeu, omenirea necorijabila nu-I urmeaza deloc; ci intemeiata pe bunatatea lui, s-asterne la pamant in nevoi mari si cerseste scapare”
Eminescu consideră că legatura dintre Biserica Ortodoxa si neamul romanesc este fundamentala pentru dainuirea in istorie a poporului din care si el facea parte. Rolul pe care Biserica l-a avut in dezvoltarea culturii si identitatii nationale este incontestabil si aceasta pentru ca „Biserica rasariteana e de optsprezece sute de ani pastratoarea elementului latin de langa Dunare.
Ea a stabilit si unificat limba noastra intr-un mod atat de admirabil, incat suntem singurul popor fara dialecte propriu-zise”
Cercetatorul Nae Georgescu vorbeste intr-unul din studiile sale despre un episod mai putin cunoscut de lume din viata lui Eminescu, care la randul lui atesta trairea in comuniune crestina a poetului si primirea Sfintelor Taine.
Este vorba de anul 1886, cand Eminescu se afla la Manastirea Neamt de Sfintii Mihail si Gavriil, unde a cerut sa fie spovedit si impartasit de preot. Iată ce scria la vremea respective preotul: “Poetul mi-a sarutat mana si mi-a spus: Parinte, Sa ma ingropati la tarmurile marii si sa fie intr-o manastire de maici, si sa ascult in fiecare seara ca la Agafton cum canta Lumina lina”.
Au ramas vii ecourile vibrante ale trairilor din manastire ale poetului in sonetul „Rasai asupra mea”, de pe la anul 1879.

RASAI ASUPRA MEA

Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfânta, pururea fecioara,
In noaptea gândurilor mele vina.

Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina;
Privirea ta de mila calda, plina,
Induratoare-asupra mea coboara.

Strain de toti, pierdut în suferinta
Adânca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.

Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele:
Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie!

Eminescu a trait relatia cu Ortodoxia sincer si evlavios, cu speranta si respect, intocmai unui bun crestin. Acest lucru il marturiseste insusi Mihai Eminescu, atunci cand spune: „Istoria omenirii este desfasurarea cugetarii lui Dumnezeu. Nu se misca un fir de par din capul nostru fara stirea lui Dumnezeu”…

Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ