Demnitatea unei naţiuni ; sufletul colectiv românesc renaste

0
350

Duminică, 5 februarie 2017, poporul român a scris din nou istorie. Cronicile nu vor putea să ignore imaginea-simbol a acestei zile, o mare de lumini revărsată peste întunericul unei nopţi geroase de iarnă. Luminiţele sufletului colectiv românesc au licărit cu sutele de mii, gând la gând cu alte milioane de conaţionali de pe toate meridianele aflaţi în acelaşi cuget, străpungând bezna groasă a întunericului moral în care orbecăieşte România de mai bine de şapte decenii.

Nu a fost nici pe departe vorba numai de a-i sili pe guvernanţi la satisfacerea unor revendicări punctuale pe plan social sau legislativ. Dimpotrivă, manifestaţiile au culminat tocmai după ce guvernul a anunţat abrogarea controversatei ordonanţe de urgenţă prin care se dezamorsau legile anticorupţie. De asemenea, resortul care a scos masele de români pe străzi nu are nici caracter de partizanat politic, chiar dacă de-acum se cere demisia guvernului.

Ceea ce românii transmit lumii întregi de sub flamurile tricolorului naţional, prin această explozie de lumină, cu inventivitatea exuberantă a lozincilor şi o atitudine de un spirit civic ireproşabil, ţine de un plan mult mai profund. Prin dimensiunile sale la scară naţională, mişcarea de stradă din februarie 2017 a dobândit un caracter metajuridic şi metapolitic de plebiscit moral şi naţional. Ele sunt expresia indubitabilă a unei voinţe colective ferme şi bine conturate.

 

O zvâcnire de demnitate naţională, care articulează o năzuinţă în primul rând de ordin moral, menită să croiască acestui neam un nou viitor. O altă soartă, sub semnul lui „Deşteaptă-te române”, care ne însoţeste cu simbolistica sa de-a lungul secolelor de istorie. La fel ca în anul Marii Uniri, 1918, sau în decembrie 1989, când s-a strigat „jos comunismul!”.

Ce se cere aşadar acum, sub forma unor revendicări concrete (abrogarea ordonanţei, demisia guvernului), dar care transcend cu mult aceste puncte?

Nici mai mult, nici mai puţin, decât faptul ca cei investiţi prin vot să conducă temporar destinele acestei ţări, trebuie să aibă în primul rând legitimitate morală. E un avertisment la adresa tuturor celor care cred că la adăpostul legitimităţii câştigate la urne (dar pe fondul unui absenteism ridicat) pot sfida cele mai elementare norme etice şi ale bunului simţ. Cei care au ieşit în stradă pentru acest deziderat nu sunt nicidecum numai partizanii lui Cioloş, Iohannis, USR, Soros sau cine mai vreţi dumneavoastră.

Majoritatea sunt cu siguranţă dintre cei care la ultimele alegeri au absentat de la urne. Unii se întreabă de ce nu s-a ieşit în stradă mai demult, când şi alţii au făcut şi au dres? Răspunsul e simplu. Prima reacţie a majorităţii românilor, care au văzut în toate partidele „aceeaşi mizerie”, a fost cea de lehamite. De indiferenţă la rezultatul alegerilor. A fost refuzul de a mai merge la vot spre a alege, ca întodeauna, „răul cel mai mic”.

Dar de data aceasta PSD-ul, orbit de succesul zdrobitor repurtat la alegerile din decembrie, a întrecut orice măsură. Parcă au vrut cu tot dinadinsul să contrazică relativizarea şi omogenizarea în rău a întregii clase politice, arătând că se poate şi mai jos! Nu s-a comportat ca un partid ca toate celelalte, fiecare cu proprii săi corupţi, ci ca un grup infracţional organizat, care a încercat să legalizeze furtul.

Da, în cele din urmă, la presiunea străzii, guvernul „Grindragnea” a fost nevoit să abroge ordonanţa care a făcut să detoneze o mişcare de mase din acelea care apar doar la momente de răscruce a istoriei. Numai că se înşeală dacă are impresia că apele revărsate se vor retrage în matca lor, iar totul va merge înainte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Căci acest guvern şi garnitura de la conducerea PSD au risipit orice urmă de încredere care le va fi fost acordată.

Acehost foloseste codul „tryitforabuck” pentru a primi hosting la doar 1$ pentru 3 luni de gazduire

S-a comportat precum un hoţ prins asupra faptului, care se grăbeşte să înapoieze lucrul furat în speranţa că totul va fi uitat şi că va fi privit de acum încolo asemenea unui nufăr imaculat. Se pare că aceşti oameni nu sunt în stare să se ridice deasupra interesului imediat, a combinaţiilor conjuncturale, a artificiilor menite strict să perpetueze reţeaua de influenţă din care fac parte.

Excepţiile au fost puţine, dar au existat. Ministrul Florin Jianu a demisionat, spunând că doreşte să fie „de partea corectă a istoriei”. Iată că mai sunt şi unii din tabăra guvernanţilor care sunt în stare să se raporteze la ceva situat deasupra contingenţelor. Fie că aceasta se numeşte judecata istoriei, legea morală, Dumnezeu sau spiritul viu al acestui popor, pentru care aparenta indiferenţă în care părea cantonat nu înseamnă de fapt altceva decât o formă de protejare a idealurilor care încă mai zvâcnesc în sufletul său, aşteptând doar momentul de graţie în care să se impună clamarea lor.

Românii sunt o naţiune încă tânără, pe care istoria a împiedicat-o să parcurgă etapele de maturizare a unei conştiinţe colective, aşa cum a fost cazul marilor popoare occidentale. Acestea se află acum într-o stare de saturaţie, de decadenţă chiar, permiţându-şi luxul fie de a se lăsa ghidate de „corectitudinea politică”, fie de a se ridica împotriva ei. Sunt dispute politice şi ideologice care au loc deasupra unui incontestabil şi elementar fundament etic, care României ultimelor decenii i-a lipsit în permanenţă: acea legitimitate morală de care să se bucure cei aleşi să conducă un stat.

Nu mă refer aici la lucruri sofisticate, ci la ceva de ordinul evidenţelor: corectitudine, onoare, verticalitate. Toate sunt, sau ar trebui să fie, recunoscute ca principii aparţinând, de la sine înţeles, unui plan superior, fără de care contractul social între conducători şi conduşi nu poate funcţiona. Nu arareori, politicienii (din toate ţările civilizate) s-au dovedit a nu fi la înălţimea acestora. Dar, atunci când au călcat pe bec, au recunoscut autoritatea superioară a acestor valori şi au ştiut că trebuie să suporte consecinţele.

Într-o ţară ca România, lucrurile au stat mai întotdeauna altfel. Acum, sutele de mii de români care au fost pe străzi, alături de milioanele care îi susţin în încercarea de ieşire din această beznă morală, au mai parcurs o treaptă pe drumul către închegarea unei veritabile solidarităţi şi conştiinţe naţionale.  Se simte apariţia unui liant transpartinic, mai presus de ideologii şi de viziuni asupra lumii.

Fără acest liant elementar al unor valori fireşti, de la sine înţelese, un stat nu poate funcţiona aşa cum trebuie, iar toată armătura legislativă şi instituţiile statului nu sunt decât o faţadă, o butaforie îndărătul căreia politicieni veroşi îşi pot vedea în tihnă de propriile interese.

Românii simt într-un număr covârşitor acest lucru şi se revoltă. Nu mai pot sta nepăsători privind cum soarta lor este decisă de o guvernare care a căzut la examenul celor mai elementare reguli de etică. Manifestaţiile uriaşe de pe tot cuprinsul ţării au dobândit un caracter de plebiscit naţional şi de afirmare a demnităţii unei naţiuni.

Actualului guvern şi conduceri a PSD nu îi mai poate fi acordată nici încredere, nici legitimitate morală. Cei responsabili, aceia care au arătat că PSD-ul poate coborî şi mai jos decât celelalate partide (oricum şi ele detestate de marea majoritate a românilor) trebuie să plece şi să înveţe lecţia că aroganţa şi sfidarea unui popor întreg se plătesc întotdeauna.

Ştim că pot exista profitori şi grupuri de interese care vor încerca poate să deturneze sensul genuin al acestor manifestaţii. Probabil că atunci când cei vizaţi se vor retrage, românii vor tolera un PSD reformat alături de celelalte partide. Desigur că nu vor fi mulţumiţi de calitatea întregii clase politice, dar cel puţin vor fi trasat un hotar pentru posteritate: mai jos de atât nu merge! Nu admitem!

Abia pe o asemenea bază se poate spera la construcţia unui viitor sănătos al acestei ţări. Abia pe această treaptă se poate face trecerea de la stadiul de ţară bananieră la un alt nivel de civilizaţie, la formarea unui cadru respirabil în care sunt posibile dispute politice şi ideologice menite să configureze traseul viitor al unei naţiuni.

Dacă despre izbucnirea din decembrie 1989 s-a spus că a fost o „explozie a mămăligii româneşti”, în februarie 2017 putem spune ca asistăm la închegarea unei coloane vertebrale a demnităţii româneşti, la manifestarea pe scena istoriei a unui suflet colectiv atât de vitregit de-a lungul veacurilor, care încearcă să-şi croiască un destin temeluit pe valori morale.

sursa: www.rostonline.ro

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ