Ce pedepse au primit criminalii lui Doru și Costel, doi ciobani români ucişi în Italia. Tinerii, loviţi în cap cu bara de oţel de zeci de ori

Procesul celor patru italieni acuzați că i-au ucis într-un mod barbar pe Costel Cornel Calinciuc și Doru Olaru Costantin, doi ciobani români plecați la muncă în Italia, a continuat, marți, la Ivrea.

Procurorul Giuseppe Drammis a cerut, în fața judecătorilor, închisoare pe viață pentru Piero Bergero (31 de ani), 20 de ani de închisoare pentru frații acestuia, Romano (33 de ani) și Daniele Bergero (25 de ani), și 17 ani și 8 luni pentru Alex Bianciotto (29 de ani).

Cei patru sunt acuzați de asasinarea celor doi pastori români Costel Cornel Calinciuc și Doru Olaru Costantin, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2017, pe un câmp din apropierea localităţii italiene Chivasso.

Doru şi Costel, doi ciobani care lucrau la o fermă din regiunea Chivasso, au avut parte de un sfârșit cumplit, fiind ucişi cu bestialitate de cei patru italieni, ciobani și ei.

Potrivit mărturiilor făcute în fața anchetatorilor, cei patru au vrut să le dea românilor o lecție, după ce un alt frate al lor, Attilio Bergero, 22 de ani, fusese bătut de aceștia.

Cei trei frați Bergero și Alex Bianciotto s-au dus în câmp, la rulota unde locuiau cei doi români și i-au dat foc, în jurul orei 2:00 noaptea.

Doru Olaru şi Costel Calinciuc au reuşit să fugă, însă nu foarte departe. Mai întât l-au prins pe Doru, pe care l-au omorât cu bestialitate în mijlocul turmei de oi. Pe Costel l-au ucis pe câmp, la circa 500 de metri distanță de Doru.

Ambii bărbați români și-au găsit sfâșitul sub lovituri violente aplicate la nivelul capului, lovituri care le-au zdrobit craniile. Doru (28 de ani) şi Costel (38 de ani) n-au avut nicio șansă, fiind loviţi în cap cu o bară de oțel, de cel puțin 15 ori. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*