Caz înfiorător la Brașov! Anchetă după ce o femeie a murit în sala de operații după anestezie. Cine este de vină

Caz șocant la un spital din Brașov! O femeie moare în sala de operații după anestezie! De ce a murit femeia și ce spun anchetatorii:

Poliţiştii braşoveni fac cercetări după ce o femeie de 46 de ani a decedat în urmă cu două zile, în blocul operator al Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie Braşov, înainte de o intervenţie chirurgicală, informează joi într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan.

IPJ Braşov a fost sesizat cu privire la faptul că în data de 8 ianuarie o femeie în vârstă de 46 de ani din municipiul Braşov a decedat în blocul operator al Spitalului Clinic de Obstretică Ginecologie Braşov, înainte de o intervenţie chirurgicală.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Sesizarea IPJ Braşov a fost făcută de un medic al spitalului, potrivit sursei citate.