Firmele cu capital privat româ­nesc, de 3 ori mai PROFITABILE ca multinaționalele.

O concluzie surprinzătoare! Potrivit unui studiu realizat recent, multinaționalele din România sunt cu mult mai ineficiente pentru economie decât firmele cu capital privat românesc. Concret, firmele cu capital privat româ­nesc au fost în 2015 de trei ori mai profitabile decât multi­na­ţio­nale­le, cu un rezultat net (pro­fituri plus pierderi) de 27 mld. lei la o cifră de afaceri totală de 551 mld lei, faţă de un rezultat net de 9 miliarde de lei la o cifră de afaceri totală de 580 miliarde de lei pentru firmele străine, arată a doua ediţie a studiului „Capitalul Privat Românesc“ realizat de ZF cu sprijinul PIAROM - Patro­natul Investito­rilor Au­toh­toni din România. Asta în condițiile în care ponderea firmelor private româneşti în to­talul cifrei de afaceri a tuturor companiilor ac­tive pe piaţa locală a fost în 2015 de 47%, fa­ţă de 49% companiile străine. Restul de 4% sunt companiile de stat. Acestea din urmă au o cifră de afaceri de 47 de miliarde de lei.   PIB-ul în 2015 a fost de 158 miliarde de  euro. Potrivit ZF, firmele româneşti sunt de zece ori mai multe decât cele străine: 433.000 de firme româneşti faţă de 37.000 firme străine. Firmele românești sunt preponderent axate pe business-uri în construcţii, agricultură, restaurante şI hoteluri, servicii private de sănătate, transporturi, industrie alimentară, comerţul cu amănuntul şI ridicata, arhitectură, mobilă şI servicii de contabilitate. De asemenea, firmele româneşti au o poziţie bună, de peste 40%, într-unul din cele mai dinamice sectoare din economie, servicii informatice şI tehnologia informaţiei. În schimb, firmele străine domină în aproape toate sectoarele...

ANAF: Sistemul informatic s-ar putea bloca

Fiscul avertizează că lipsa investiţiilor în sistemul informatic ar putea duce la blocarea activităţii instituţiei. Situaţia s-ar putea agrava în perioadele de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plăţi a impozitelor atunci când s-ar putea opri parţial sau chiar total sistemul şi chiar s-ar putea pierde date. Sistemul informatic al ANAF funcționează în prezent la o capacitate de 99%, cu mult peste recomandarile tehnice de maximum 70%. Conducerea ANAF atenţionează că din 2012 nu s-au mai făcut investiţii importante în infrastructura tehnică a Fiscului.   Probleme sunt şi la Unitatea de Imprimerie Rapidă a Fiscului pentru că s-a întârziat achiziționărea serviciilor de mentenanță, întreținere și reparații. Din acest motiv expedierea somaţiilor şi executărilor se face cu întârziere, ceea ce poate afecta încasările bugetare. ANAF a trimis o informare despre această situaţie premierului şi ministrului Finanţelor. Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook  si grupului facebook .

Salariul minim din tarile Uniunii Europene

Dacă în România disputele pe tema salariului minim continuă, institutul european specializat în statistică a făcut publice date noi cu privire la salariul minim în Uniunea Europeană. Astfel, statistica arată că 22 din 28 de state membre din Uniunea Europeană (numărând deocamdată și Marea Britanie) au legiferată existența salariului minim. Acesta lipsește din Danemarca, Italia, Cipru, Suedia, Finlanda și Austria. Toate celelalte state europene au, prin acte legale, salarii minime. Mai mici sau mai mari. Există trei paliere, în Europa, în ceea ce privește salariul minim. Primul palier, cu nivelurile cele mai scăzute, îl formează statele cu salarii sub 500 euro. Din ele fac parte la nivelul cel mai de jos România și Bulgaria cu 275 și respectiv 235 euro. Estonia cu 470 euro și Polonia cu 453 euro sunt la vârful acestui grup care include și țări precum Ungaria, Cehia, Slovacia sau Croația. Următorul grup este cel al statelor care se încadrează între 500 și 1000 euro. Din această zonă fac parte cinci state, la limita inferioară fiind Portugalia cu 650 euro, iar la cea superioară se află Spania cu un salariu de 826 euro.   În fine, există și un al treilea eșalon, de vârf, din care fac parte economiile care aplică un salariu minim mai mare de 1.000 euro. Franța 1480 euro, Germania 1498 euro, Belgia, Olanda, Irlanda și, la vârf, Luxemburg cu 1999 euro sunt statele cu cel mai mare salariu minim. Spre comparație, Statele Unite ale Americii, au raportat în ianuarie 2017, un salariu minim de 1.192 euro...

O afacere colosala din Statele Unite va avea un impact major asupra PRO...

Gigantul american de telecomunicatii AT&T a anuntat ca va cumpara compania Time Warner care detine televizunile HBO si CNN precum si compania producatoare de filme si productii tv, Warner Brothers. In anuntul oficial facut sambata seara de gigantul telecom se arata ca At&T va plati 107.5 dolari pentru fiecare actiune a Time Warner, ceea ce inseamna un total de 85.4 miliarde de dolari iar, daca adaugam si datoriile Time Warner ce vor fi preluate de cumparator, ajungem la o suma de vanzare de 108.7 miliarde de dolari, noteaza Reuters.   Daca afacerea va primi girul Consiliului Antitrust American, aceasta va deveni cea mai mare de anul acesta din toata lumea. Cum Time Warner are actiuni in CME, compania mama a PRO TV, lucrurile pot deveni extrem de complicate pentru postul generalist amintit, mai multi analisti din piata spunand ca AT&T nu are planuri de dezvoltare in Europa. „Ce inseamna pentru Pro TV o posibila fuziune TimeWarner – AT&T: Daca Time Warner se vinde catre AT&T atunci, foarte probabil, AT&T va vinde actiunile pe care TW le are in CME pentru ca AT&T nu opereaza decat in SUA si Mexic, iar in planurile lor de dezvoltare Europa nu exista (focus pe India, China si America Latina)”, scria Orlando Nicoara pe blogul sau in urma cu cateva zile. Acesta este fost director general al trustului Mediafax. sursa: aktual24.ro Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook  si grupului facebook .

Pentru prima dată în istorie, salariul mediu net din România a depășit 500 de...

Pentru prima dată în istorie, salariul mediu net din România a depășit 500 de euro. În luna decembrie 2016, câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.354 de lei, adică 523 de euro. Institutul Național de Statistică a arătat într-un comunicat de presă că în luna decembrie 2016 salariul mediu net din România a fost cu 182 de lei mai mare față de luna precedentă. Iar câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.257 lei în luna decembrie 2016. În decembrie 2015, câştigul salarial mediu net din România a fost de 2.114 lei.   „În luna decembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2016. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte)”, a explicat INS. De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice, se mai arată în comunicatul de presă. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6.120 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.332 de lei). Dacă v-a plăcut acest articol, alaturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori...

Magazinele online asteapta vanzari cu 80% mai mari prilejuite de Sfantul Valentin, Dragobete, 1...

Magazinele online asteapta vanzari cu pana la 80% mai mari pentru sarbatorile din februarie si martie, respectiv Sf. Valentin, Dragobete, 1 si 8 Martie, cele mai mari vanzari fiind estimate la categoria bijuteriilor, dar si a articolelor de culoare rosie, conform unui comunicat al Asociatiei Romane a Magazinelor Online (ARMO), remis joi AGERPRES. 'Magazinele membre ARMO au pregătit o gamă variată de cadouri potrivite pentru Sf. Valentin și Dragobete, cât și pentru perioada 1-8 Martie. Comerțul online oferă o modalitate facilă de a accesa o gamă largă de produse din confortul propriei case, precum și prețuri și servicii mai bune. Încurajăm clienții să achiziționeze produse de la magazinele românești cunoscute', a spus directorul executiv al ARMO, Florinel Chiș.   Cele mai mari vânzări sunt așteptate la categoria bijuteriilor, a cosmeticelor și cea a lenjeriei intime. 'Estimăm o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primul trimestru din 2016, am avut vânzări de 350.000 de euro, media pe comandă fiind de 180 de lei. Am pregătit stocuri consistente pentru cele mai bine vândute și, în mod special, pentru produsele de culoare roșie, specifice acestei perioade', a precizat Cristina Vasile, fondator al unui magazin online, membru AMRO. Totodată, unele dintre magazine anunță campanii personalizate, dar și colecții dedicate. Reprezentanții AMRO spun că, pentru bărbați, în acest an s-a concentrat oferta pe butoni personalizați cu hobby-uri — tenis, golf, echitație, călătorii, auto, motociclism, fotografie. Pentru clienții care doresc cumpărături online în afara țării, în spațiul european, Centru European al Consumatorilor din România le oferă asistență...

Fonduri europene pentru Romania: 43 de miliarde de euro

Peste 43 de miliarde de euro. Aceasta este suma aflată la dispoziţia României în perioada 2017-2020, din care 31 de miliarde de euro fonduri europene structurale şi fonduri de investiţii. Nivelul i-a vrăjit pe noii guvernanţi, care speră ca în acest an să atragă în visteria statului 5 miliarde de euro, o sumă de două ori mai mare decât fondurile primite de România în ultimii doi ani la un loc. Cu o rată de absorbţie de sub 1% după mai bine de trei ani de la intrarea în noul calendar financiar 2014-2020, noii guvernanţi mizează pe atragerea unor sume uriaşe de la Uniunea Europeană, în contextul în care în anii trecuţi banii atraşi au fost mult mai puţini. Fostul guvern social-democrat, condus de Victor Ponta, cel care a părăsit Palatul Victoria în noiembrie 2015 la solicitarea străzii, a lăsat rata de absorbţie aferentă programului financiar 2007-2013 la un nivel de doar 58,67%. În ceea ce priveşte actualul calendar, care a demarat chiar în timpul guvernării social-democrate, lucrurile lăsate de Cabinetul Ponta au arătat mult mai rău. Tehnocraţii au reuşit în cele 14 luni de guvernare să majoreze rata de absorbţie pe vechiul calendar până la 82%, conform ultimelor rapoarte prezentate la final de mandat. În ceea ce priveşte actualul program de finanţare rezultatele au fost slabe şi în ceea ce-i priveşte pe tehnocraţi. Echipa lui Dacian Cioloş a reuşit să atragă sub 1% din fondurile avute la dispoziţie până în 2020.   Totuşi, foştii guvernanţi au lansat un număr de 69 de apeluri...

Telekom pe punctul să plece din România

O mișcare surprinzătoare a celor de la Deutsche Telekom. Acesștia discută vânzarea de active din România care le-ar aduce 1 mld. Euro. Orange negociază achiziția afacerii de telefonie fixă a Telekom România, în timp ce RCS & RDS ar putea lua în vizor preluarea afacerii de telefonie mobilă, anunța mirsanu.ro. Deutsche Telekom, principalul acționar în Telekom România prin intermediul grupului elen OTE, este în contact cu jucători din piața locală de telecom, cu care a început încă de anul trecut discuții privind vânzarea atât a afacerii de telefonie fixă reprezentată de Telekom Romania Communications, cât și a operațiunilor de telefonie mobilă, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Astfel, grupul francez Orange este interesat de a-și diversifica portofoliul local de operațiuni și discută achiziția afacerii de telefonie fixă Telekom Romania Communications, susțin surse din piață. În paralel, portofoliul de clienți de telefonie mobilă ai Deutsche Telekom din România a intrat în vizorul RCS & RDS, companie a cărei strategie este concentrată în acest moment pe dezvoltarea acestei linii de afaceri, mai afirmă sursele citate. Reprezentanții Telekom România nu au dorit să facă niciun comentariu pe subiectul unei eventuale vânzări a activelor către alți investitori. RCS & RDS și Orange nu au făcut niciun comentariu până la momentul publicării acestui articol pe subiectul discuțiilor purtate cu privire la active ale Telekom România. Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că dacă astfel de discuții se vor concretiza, vânzarea activelor Telekom România ar putea depăși valoarea de 1 mld. Euro, valoare ce poate varia semnificativ...

Cum s-a ajuns la explozia preţurilor la energie electrica

După gerul din prima jumătate a lunii ianuarie şi declaraţiile alarmiste ale autorităţilor, preţul energiei electrice pe bursă a crescut accelerat, până la nivelul maxim al ultimelor decenii, astfel că piaţa a ajuns în pragul unei crize. Preţul energiei electrice pe piaţa spot (Piaţa Zilei Următoare) a bursei specializate OPCOM au doborât record după record de la jumătatea lunii ianuarie, ajungând până şa 650 de lei/MWh, faţă de 300 de lei/MWh la începtul acestui an, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii. Situaţia este una fără precedent, în ciuda faptului că sistemul energetic s-a mai confruntat cu perioade de ger cumplit, astfel că autorităţile au demarat verificări, existând suspiciuni de manipulare a pieţei. eMAG.ro – cea mai variata gama de produse În prima săptămână a lunii ianuarie, preţul mediu al energiei electrice pe piaţa spot era de 184,7 lei/MWh şi 279,6 lei/MWh, cu vârfuri între 194,1 lei/euro şi 334 de lei/MWh, potrivit datelor OPCOM, citate de HotNews.ro. În a doua săptămână, în perioadă de ger, însoţită de declaraţii alarmiste ale ministrului Energiei, Toma Petcu, media a urcat la 340 de lei/MWh, cu un vârf de peste 400 de lei/MWh. Iar de atunci, preţul energiei electrice pe bursă nu s-a mai oprit şi a urcat până la 650 de lei/MWh. Suspiciuni de manipulare a pieţei Întrucât situaţia este una fără precedent, au fost sesizate Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi consiliul Concurenţei, existând susăiciuni de manipulare a pieţei. Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, a anunţat la începutul săptămânii că Autoritatea a declanşat investigaţii...

Taxa radio/TV, eliminată de pe facturile de electricitate

Electrica Furnizare SA anunță clienții că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2017, începând cu data de 1 februarie 2017, taxele radio/TV vor fi eliminate, potrivit informațiilor transmise, astăzi, de compania furnizoare de energie electrică din România. eMAG.ro – cea mai variata gama de produse Compania precizează că nu va mai factura taxele respective, decât în situația în care acestea sunt aferente lunilor anterioare datei de 1 februarie 2017, scrie Mediafax. Taxele radio/TV facturate, inclusiv cele corespunzătoare lunii ianuarie 2017, vor fi încasate, în continuare, de către Electrica Furnizare, odată cu consumul de energie electrică, conform contractului existent între Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune și S. Energetică Electrica. Societatea Electrica Furnizare S.A. are peste 3.6 milioane de locuri de consum, în cele 18 județe unde își desfășoară activitatea ca furnizor implicit și în restul țării pe piața liberă, prin Punctul de Lucru București și trei sucursale de furnizare a energiei electrice, cu câte șase agenții fiecare. -