Bogdan Marghiol, condus pe ultimul drum de mii de oameni, la Dorobanţu

Bogdan Marghiol, tânărul din Dorobanţu (Constanţa) care a impresionat mii de oameni şi s-a luptat cu o boală cumplită, a fost înmormântat, astăzi, în localitatea natală. Bogdan a fost condus pe ultimul drum de mii de oameni.

Prieteni, familie, vecini, colegi şi alţi oameni impresionaţi de povestea tristă au participat, astăzi, la înmormântarea lui Bogdan Marghiol.

După o luptă nedreaptă cu o boală cumplită, Bogdan, tânărul din Dorobanţu trimis de medici să moară acasă, de Crăciun, şi-a pierdut viaţa, la Istanbul, pe 11 aprilie.

Cu ajutorul a mii de oameni care au donat diferite sume de bani, Bogdan Marghiol a reuşit să ajungă la o clinică din Istanbul, acolo unde chiar reuşise să facă câţiva paşi şi dădea semne că îşi va reveni.

Din nefericire, cancerul la testicule de care a fost operat în România, s-a împrăştiat în tot corpul.

Lacrimi şi durere la înmormântarea lui Bogdan Marghiol

Mii de oameni au participat la înmormântarea lui Bogdan, în timp ce alte câteva mii au urmărit pe Facebook imaginile transmise de prietenii acestuia.

„Ultima noastră poza împreună, ultimul nostru dialog, ultima îmbrățișare, ultimul sărut. De ce se întâmplă asta? De ce Dumnezeu mi te a luat acum? De ce nu am putut sa ne traim viata ca doi oameni normali? De ce această boala te a ales fix pe tine ? De ce? Nu mai au rost cuvintele, trupul simt ca imi arde pe interior , simt ca ai luat o parte din mine cu tine acolo sus. Te rog sa nu fii supărat pe mine,nu am avut putere sa te salvez! Dumnezeu a vrut sa fie asa, si sa ia langa El un om puternic si bun ca tine. Nu te voi uita niciodată si stiu ca intr-o zi ne vom revedea, ingerul meu pazitor!”, a fost mesajul transmis de iubita lui Bogdan pe Facebook.

Tânărul de 20 de ani a impresionat mii de oameni cu povestea lui tristă, iar vestea morţii acestuia a căzut ca un trăsnet peste toţi cei care l-au cunoscut.


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*