Ajutor în bani pentru români! Ce trebuie să faci ca să primești 13.800 lei

Vestea momentului pentru cuplurile de români! Toți cei care solicită ajutor pot primi 4.600 de lei în prima etată și apoi alți 9.200 lei, totul dacă îndeplinesc o singură condiție! Ce trebuie să faci ca să primești acești bani?

Autoritățile au anunțat recent faptul că au luat o decizie importantă. Astfel, potrivit noilor informații, proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile” a fost suplimentat, miercuri, proiectul fiind aprobat în unanimitate de consilierii generali ai municipiului Bucureşti. Astfel, alte 2.000 de cupluri vor putea beneficia de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro.

Proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile” a fost suplimentat, miercuri, cu 2.000 de beneficiari. Modificarea a fost aprobată în unanimitate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Primăria Capitalei anunţa, joia trecută, că iniţiază a doua etapă a proiectului „O şansă pentru cuplurile infertile”- FIV 2, alte 2.000 de cupluri urmând să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro. Prima etapă a acestui proiect a avut o rată de succes de 70%, fiind 1.000 de cupluri înscrise şi 823 de dosare aprobate.


„Am luat decizia de a iniţia etapa a doua a proiectului de fertilizare in vitro, pentru încă 2.000 de cupluri, pentru că la FIV1 avem o rată de succes de 70%: dintre cele 159 de proceduri medicale decontate şi finalizate, 112 sunt sarcini confirmate. FIV 1 şi-a atins ţinta pentru 1.000 de cupluri, acesta este numărul actual al participanţilor la program. Este un proiect în care punem mult suflet, noi venim cu cifre pentru că acesta este tiparul oricărei analize de oportunitate şi necesitate, dar fiecare nouă speranţă pentru un cuplu care intră în program, fiecare nouă sarcină, fiecare zâmbet au o valoare emoţională ce nu poate fi măsurată. Beneficiarii vor primi, ca şi în cazul FIV 1, vouchere în două tranşe: în valoare de 4.600 de lei pentru medicamente şi în valoare de 9.200 de lei pentru procedurile medicale. Regulamentul acestui proiect va avea amendamente suplimentare faţă de proiectul anterior, în acord cu solicitările primite în această perioadă”, afirma primarul general, Gabriela Firea.

Proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile – FIV 2” se va derula în farmaciile şi în unităţile sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Lista acestora şi regulamentul vor fi afişate pe site-ul www.assmb.ro.

Conform sursei citate, proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile – FIV1” înregistrează, în prezent, 1.000 de cupluri infertile înscrise pentru acordarea unui sprijin financiar de circa 3.000 de euro, pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro. Toate dosarele depuse au fost analizate, iar 838 dintre ele au fost aprobate.

Dintre acestea, 159 de proceduri medicale au fost decontate şi finalizate, iar 445 urmează. Alte 201 de cupluri au primit voucherele şi sunt în faza de începere a procedurilor medicale, iar 33 urmează să-şi ridice voucherele în perioada imediat următoare. Din restul de 162 de dosare aflate în analiză, 38 sunt în curs de evaluare, iar restul de 124 se vor analiza pană la 11 ianuarie, potrivit news.ro.

FIV 1 a fost aprobat în şedinţa din 28 martie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la propunerea primarului general, Gabriela Firea. Bugetul multianual alocat pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019 a fost de 13.800.000 de lei, pentru 1.000 de beneficiari.

În România, se fac 5.000 de fertilizări in vitro pe an, de 10 ori mai puţin decât în Europa de Vest.