A filmat-o în timp ce făceau amor și a șantajat-o că face imaginile publice. Tânărul din Argeș nu a acceptat despărțirea

A ademenit-o, i-a promis iubire veșnică și a păstrat în telefonul mobil imagini compromițătoare cu ea. Un tânăr din Argeș și-a șantajat iubita cu divulgarea filmărilor în care făceau amor dacă îl părăsește. Disperată, tânăra a cerut ajutor.

Un tânăr de 24 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că şantaja o fată să continue o relaţie personală anterioară desfăşurată prin intermediul reţelelor de socializare, ameninţând cu divulgarea unor imagini compromiţătoare, a anunţat, miercuri, IPJ Argeş.

‘Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au continuat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în luna septembrie a anului 2018, un tânăr de 24 de ani din Bucureşti ar fi constrâns o tânără de 22 de ani din Piteşti să continue o relaţie personală anterioară desfăşurată prin intermediul reţelelor de socializare, ameninţând cu divulgarea unor imagini compromiţătoare’‘, a precizat IPJ Argeş.

Cel în cauză a fost reţinut, marţi, pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.